S-au urcat băuţi la volan şi au lovit mai multe maşini parcate

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto: Arhivă

Doi bărbaţi care s-au urcat băuţi la volan în aceast weekend în Timiş au reuşit să lovească alte maşini staţionate. Poliţiştii sosiţi la faţa locului le-au întocmit dosare penale.

Poliţiştii Biroului Rutier a fost sesizaţi vineri noaptea cu privire la faptul că pe strada 3 August 1919, din municipiul Timişoara a avut loc un accident rutier. La faţa locului a fost depistat G. Dumitru, de 49 de ani, din Bucureşti, care la ieşirea dintr-o parcare a lovit două autoturisme staţionate, după care a intrat într-un copac ornamental. Fiind testat cu aparatul etilotest, a rezultat că bărbatul avea o alcoolemie de 0,46 mg/l  alcool pur în aerul expirat. Acesta a fost condus la Spitalul Judeţean Timişoara pentru recoltarea probelor biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei, iar poliţiştii i-au întocmit dosar penal pentru conducere sub influenţa băuturilor alcoolice.

În data de 13.10.2012, în jurul orei 01.30, poliţiştii Secţiei 4 Poliţie Rurală Peciu Nou au fost sesizaţi de către N. A.Mihai, de 23 de ani, din Timişoara, cu privire la faptul că autoturismul său, care a fost staţionat în faţa unui imobil din comuna Peciu Nou, a fost avariat de un alt autoturism, al cărui conducător a fugit de la locul faptei. Deplasându-se la faţa locului, poliţiştii au constatat că cele sesizate se confirmă, autoturismul staţionat fiind avariat în partea din spate.

În urma verificărilor efectuate pe raza comunei, pe o stradă laterală a fost identificat O. Valeriu, de 56 de ani, din Peciu Nou, care circula pe jos. Fiind condus la audieri, bărbatul a recunoscut că în urmă cu puţin timp a condus autoturismul proprietate personală de la restaurantul din Peciu Nou, unde a consumat băuturi alcoolice, până la domiciliul său, iar în drum spre casă a intrat în coliziune cu un autoturism care era staţionat pe marginea drumului. Conducătorul auto a mai declarat că după impact a părăsit locul faptei, continuându-şi drumul spre casă unde şi-a parcat autoturismul.

Toate persoanele implicate au conduse la sediul poliţiei unde O. Valeriu a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind de 0,87 mg/l alcool în aerul expirat. Bărbatul a fost condus la Spitalul Judeţean Timişoara, unde i s-au recoltat probele bilogice pentru stabilirea alcolemiei. Acesta va fi cercetat în dosarul penal întocmit pe numele său pentru conducerea unui autoturism pe drumurile publice sub influenţa băuturilor alcoolice.

Mai multe pentru tine:
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
O vedetă de televiziune e desfigurată din cauza unei infecții provocate de implanturile mamare: „Aveam silicon chiar și în ganglionii limfatici. E groaznic să îmbătrânești 20 de ani peste noapte”
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
De câtă carne ai nevoie pentru 100 de sarmale. Secretul gospodinelor pentru o mâncare delicioasă
Horoscop săptămâna 20-26 februarie. Patru zodii au noroc pe toate planurile, iar un nativ primește vești mari la locul de muncă
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online