S-au scumpit locuinţele în Timişoara, Cluj şi Bucureşti. “Oraşul de pe Bega ocupă cel dintâi loc în clasamentul scumpirilor din marile oraşe”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Timişoara FOTO Eye in the Sky

Conform Imobiliare.ro, Timişoara, Cluj-Napoca şi Bucureşti sunt în topul scumpirilor în luna martie. Iaşi este singurul dintre marile oraşe analizate în care preţurile apartamentelor au consemnat o scădere generalizată.

În a treia lună a anului, pretenţiile vânzătorilor de apartamente s-au majorat uşor la nivel naţional. Potrivit Imobiliare.ro, preţul mediu solicitat de către aceştia, atât pentru locuinţele vechi, cât şi pentru cele noi, a ajuns la 1.200 de euro pe metru pătrat util, respectiv cu 0,3% mai mult decât la finele lunii trecute (când se situa la o medie de 1.197 de euro pe metru pătrat). Cu o singură excepţie, marile centre regionale monitorizate constant de Imobiliare.ro au resimţit – în unele cazuri chiar sensibil mai acut – această tendinţă ascendentă. Cele mai mari creşteri de preţ au fost consemnate, în această ordine, în Timişoara, Cluj-Napoca şi Bucureşti. 

Oraşul de pe Bega ocupă, în luna martie, cel dintâi loc în clasamentul scumpirilor din marile oraşe. Datele Imobiliare.ro arată că valoarea medie de listare a unui apartament, indiferent de anul construcţiei, este aici cu 1,7% mai mare decât luna trecută, situându-se la 1.187 de euro pe metru pătrat util (faţă de 1.167 de euro pe metru pătrat). Locuinţele din blocurile vechi s-au apreciat cu 1,8% (de la 1.170 la 1.191 de euro pe metru pătrat util), iar cele noi în aceeaşi măsură (de la 1.155 la 1.176 de euro pe metru pătrat)”, spun cei de la Imobiliare.ro.

În cazul Bucureştiului, cei de la Imobiliare.ro susţin că după saltul de 2,8% consemnat în februarie, avântul preţurilor din cel mai mare oraş al ţării s-a mai temperat în martie. 

Un apartament în Bucureşti poate fi achiziţionat în prezent cu 1.316 euro pe metru pătrat util – ceea ce echivalează cu un plus de 1,1% faţă de luna precedentă (de la 1.302 euro pe metru pătrat util). Cele două segmente de piaţă analizate au avut evoluţii similare. Astfel, locuinţele din blocurile vechi s-au apreciat cu 1,2% (de la 1.204 la 1.219 euro pe metru pătrat util), în vreme ce acelea noi au consemnat o creştere de 1,1% (de la 1.371 la 1.386 de euro pe metru pătrat util)”. 

După uşoara scădere (de 0,2%) înregistrată în februarie, în martie, preţurile apartamentelor din Cluj-Napoca au revenit pe creştere. 

Potrivit Indicelui Imobiliare.ro, aşteptările proprietarilor s-au majorat, per ansamblu, cu 1,6%, de la 1.460 la 1.483 de euro pe metru pătrat util. Unităţile locative din blocurile vechi s-au scumpit cu 1,4% (de la 1.515 la 1.536 de euro pe metru pătrat), iar cele nou-construite cu 1,9% (de la 1.401 la 1.427 de euro pe metru pătrat).

În Constanţa, suma medie solicitată pentru apartamentele disponibile spre vânzare, indiferent de anul construcţiei, a ajuns la 1.114 euro pe metru pătrat util, cu 0,4% mai mult decât la finele lunii precedente.

Iaşi este singurul dintre marile oraşe analizate în care preţurile apartamentelor au consemnat o scădere generalizată. 
 

Astfel, aşteptările proprietarilor s-au diminuat, per ansamblu, cu 1,8% (de la 990 la 972 de euro pe metru pătrat util), tendinţa descendentă fiind resimţită pe ambele segmente de paţă analizate. 

Lansat în ianuarie 2000, Imobiliare.ro este primul şi cel mai accesat portal imobiliar din România. Portalul a depăşit de curând pragul de 1.620.000 de vizitatori unici pe lună şi cuprinde cea mai mare bază de oferte din toate categoriile imobiliare la nivel naţional.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Biserica din Capitală care ascunde un secret despre Arsenie Boca. Dan Negru, dezvăluiri surprinzătoare: „E lăsat aici. Să vi-l arăt”
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică