S-au reluat lucrările de lărgire a străzii Popa Şapca din Timişora

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Lucrările pe strada Popa Şapcă FOTO Ş.Both

Strada Popa Şapcă din Timişoara -una din arterele cele mai aglomerate ale oraşului, a fost lărgită deja pe o porţiune, pe partea cu Penitenciarul. Au reînceput lucrările pe partea opusă.

Odată cu vremea bună de afară, muncitorii au revenit pe şantierele oraşului. Se lucrează şi pe strada Popa Şapcă, unde vom avea în curând patru benzi, câte două pe sens. De la finele anului trecut se poate circula deja pe trei benzi, după lărgirea făcută pe partea cu Penitenciarul. 

În final, strada va avea patru benzi, de la Punctele Cardinale până la trecerea pe sub calea ferată. 
 

Lucrările nu afectează deocamdată deloc traficul rutier. 

Totodată, se va lărgi la patru benzi şi strada Antenei, până la sensul giratoriu de la Iulius Mall-Galeria 1.

  

Străzile lărgite vor avea trotuare noi şi piste de biciclete, iar pompe speciale vor evacua apa pluvială direct în Bega, ca la pasajul Michelangelo, nu în reţeaua de canalizare. 

În cadrul acestui proiect urmează să se lărgească şi pasajul Popa Şapcă, la fel cum se întâmplă la pasajul de pe Jiul-Circumvalaţiunii.

Lărgirea pasajului va costa aproximativ 6,5 milioane de euro.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
De ce a plecat, de fapt, Theo Rose de la Vocea României: „Anul ăsta, show-ul se oprește pentru mine”
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Mesajul de Crăciun al lui Dragoș Dolănescu pentru fratele lui și Maria Ciobanu: „Tata ar fi fericit în Cer dacă...” Cum petrece în Costa Rica: „Nu vor lipsi sărmăluțele”
Horoscop săptămâna 26 decembrie - 1 ianuarie. Succes total la final de an pentru Scorpioni, schimbare majoră pentru Vărsători
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Charlotte, steaua Crăciunului regal. Superba prințesă de 10 ani a fost în centrul atenției la Sandringham