S-a deschis Bookfest Timișoara. Patru zile de povești și reduceri pentru iubitorii de carte FOTO

0
Publicat:

Salonul de Carte Bookfest Timișoara și-a deschis porțile, joi, 21 martie, la Centrul Regional de Afaceri (CRAFT). Până duminică, publicul timișorean este așteptat la întâlnirea cu cele mai bune cărţi, la cele mai bune preţuri, dar și cu importanți scriitori români.

Bookfest Timișoara 2024 FOTO Ștefan Both

Salonul de carte Bookfest Timişoara, ediţia cu numărul 11, şi-a deschis porţile. Vreme de patru zile, timişorenii iubitorii de carte sunt aşteptaţi la Centrul Regional de Afaceri pentru a descoperi peste 30.000 de volume, prezentate de aproape 50 de edituri şi expozanţi. Nu trebuie ratate reducerile și ofertele pe care expozanţii participanţi le au pentru multitudinea de cărți prezente la CRAFT

“În cadrul acestor evenimente vor fi prezentate 87 de titluri. Avem un record absolut. Niciodată nu s-a întâmplat ca la Bookfest Timișoara să avem programul ocupat începând din momentul deschiderii, absolut în fiecare oră. Mai avem și o cafenea, o inițiativă în premieră, unde am mutat unele evenimente. Înseamnă că Bookfest reușește să stimuleze atât de diversă de public, încât fiecare editor dorește să-și prezinte la acest eveniment cărțile”, a spus directorul Bookfest Timişoara, Mihai Mitrică.

Bookfest Timișoara 2024 FOTO Ștefan Both

Gabriel Liiceanu, Radu Paraschivescu, Ioana Pârvulescu, Andreea Răsuceanu, Mihaela Noroc, Moni Stănilă, Liviu Stănescu, Dan Sociu, Bogdan Creţu, Andrei Mocuţa, Adriana Babeți, Mircea Mihăieș, Viorel Marineasa, Robert Șerban sau Radu Pavel Gheo sunt doar câteva dintre personalităţile culturale care vor participa la Bookfest Timișoara.

Bookfest Timișoara 2024 FOTO Ștefan Both

Nu trebuie ratate reducerile și ofertele pe care expozanţii participanţi le vor avea pentru multitudinea de cărți prezente la CRAFT.

Bookfest Timișoara 2024 FOTO Ștefan Both

Bookfest este cel mai important salon de carte din România și singurul eveniment al industriei editoriale care a reușit să capete o dimensiune internațională marcantă. Salonul de Carte Bookfest are ediții locale în Timișoara, Cluj-Napoca, Târgu Mureș, Brașov și o altă ediție internațională la Chișinău.

Bookfest Timișoara 2024 FOTO Ștefan Both

În toate cele patru zile, Bookfest Timișoara va putea fi vizitat între orele 10.00 și 20.00. Intrarea publicului este liberă atât în cadrul Salonului de Carte, cât și la evenimentele programate pe durata acestuia.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Vacanță ca în filme pentru Corina Caragea. Țara care a lăsat‑o fără cuvinte: „Este de neimaginat”
Prima soție a lui Călin Georgescu rupe tăcerea, după 20 de ani de la divorț. Daniela a avut o căsnicie de calvar. Candidatul la prezidențiale își bătea soția: „Devine periculos să spun ceva”
Horoscop 12 martie. Taurii au norocul de partea lor, Scorpionii încasează bani
Frumoasa brunetă a pozat GOALĂ. Dakota Johnson, senzațională și senzuală în cea mai recentă campanie Calvin Klein
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Top 7 mașini de spălat vase compacte 2026: Ghid expert + oferte eMAG pentru bucătării mici și economie de energie, apă, timp și bani
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie