Romsilva: „Cascada Bigăr se va regenera în timp”. De ce nu au fost luate măsuri de prevenire a prăbuşirii

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Cascada Bigăr s-a prăbuşit luni 7 iunie 2021, în jurul orei 18.15 FOTO Florin Stoican

Romsilva a oferit noi explicaţii despre prăbuşirea Cascadei Bigăr. Regia Naţională a Pădurilor a explicat şi motivele pentru care nu s-a intervenit pentru susţinerea cascadei astfel încât prăbuşirea ei să fie evitată sau măcar amânată.

Potrivit Romsilva, bucata de stâncă prăbuşită are o înălţime de aproximativ patru metri, iar cauzele surpării sunt naturale.

„Cascada Bigăr s-a format în timp, prin depunerea carbonatului de calciu din apele Izbucului Bigăr, care a fost acoperit de un covor de muşchi. Carbonatul de calciu pietrifică acest covor de muşchi, care se regenerează cu noi straturi de muşchi vii, astfel încât o cascadă de acest tip creşte permanent în dimensiuni. Cascada Bigăr a atins dimensiuni considerabile ca greutate şi volum şi a cedat sub propria greutate”, arată Romsilva, potrivit căreia Cascada Bigăr este într-o dinamică naturală permanentă, iar „în timp se va regenera, prin depunerea unor noi straturi de muşchi pietrificat”.

„De altfel, o cascadă de acelaşi tip, cascada Moceriş, tot din Parcul Naţional Cheile Nerei – Beuşniţa, a suferit o surpare similară în urmă cu cinci ani, iar în zona cascadei Bigăr există urme ale unor astfel de fenomene similare petrecute în trecut”, a punctat Romsilva.

De ce nu s-a intervenit pentru salvarea cascadei

Potrivit Romsilva, Cascada Bigăr se află în  Zona de Protecţie Integrală a Parcului Naţional Cheile Nerei – Beuşniţa, în Rezervaţia Naturală ”Izvorul Bigăr”, iar într-o astfel de zonă intervenţia umană este minimă, procesele naturale trebuind să se desfăşoare liber.

„Acesta este motivul pentru care administraţia parcului nu a intervenit cu măsuri invazive, respectiv construcţii care să sprijine structura de travertin a cascadei, o astfel de intervenţie împiedicând procesele naturale.

Administraţia Parcului Naţional Cheile Nerei – Beuşniţa a luat toate măsurile posibile de protecţie a cascadei Bigăr, cu avizul Consiliului Ştiinţific al parcului, respectiv îndepărtarea a doi arbori uscaţi care s-ar fi putut prăbuşi peste cascada Bigăr”, a mai transmis Romsilva.

GALERIE FOTO - Cascada Bigăr după prăbuşire

Potrivit sursei citate, „singurele construcţii din zona cascadei Bigăr au fost cele pentru a asigura infrastructura de vizitare a obiectivului turistic, avizate de Consiliul Ştiinţific al parcului, acestea fiind amplasate la o distanţă care să nu afecteze cascada”.

„Regia Naţională a Pădurilor – Romsilva respinge cu fermitate acuzaţiile false şi lipsite de orice fundament ştiinţific ale unui ghid de turism, care a lansat în spaţiul public informaţia cum că o lucrare de captare parţială a izvorului Bigăr pentru păstrăvăria Valea Miniş, realizată în urmă cu 33 de ani, ar fi provocat prăbuşirea peretelui cascadei Bigăr.

Cantitatea de apă care să favorizeze depunerile carbonatului de calciu trebuie să fie una moderată pentru a facilita acest proces natural, deci nu o eventuală micşorare a debitului de apă ar fi dus la surparea peretelui cascadei”, a mai arătat Romsilva într-un comunicat dat publicităţii marţi.

Potrivit Romsilva, Administraţia Parcului Naţional Cheile Nerei – Beuşniţa, cu sprijinul Consiliului Ştiinţific, va identifica măsurile ce trebuie luate în continuare.

 GALERIE FOTO Cum arăta Cascada Bigar din Caraş-Severin, înainte de prăbuşire

Mai multe pentru tine:
Cum a ajuns Charlotte, fiica adoptivă a lui Ilie Năstase, pe străzi?! N-are bani nici de mâncare! De ce nu mai reușește să ia legătura cu tatăl ei?! „Ultima dată, m-a blocat…”
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Boala care a ucis-o pe fiica lui Freedie Mercury la doar 48 de ani
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Cum să alegi hota perfectă pentru bucătărie: Top 7 hote pe eMAG care merită cumpărate azi – recenzii reale și reduceri irezistibile
Pretențiile de divă ale lui Meghan Markle. Ce a cerut ca să revină în Marea Britanie
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Top plite încorporabile 2026 ⭐ 4,5+ de pe eMAG: Descoperă modelele perfecte pentru bucătării moderne și gătit fără griji
Ce se întâmplă în fiecare noapte într-un lift din Cluj, la ora 3:17. Locatarilor le este frică să-l folosească. „Cineva era acolo cu mine. În colț. Respirând greu. Dar nu-l vedeam”