Romii vor da jos inscipţia "Bany", montată pe palatul lor din Timişoara

0
Publicat:
Ultima actualizare:

După ce a făcut public acest caz, viceprimarul Traian Stoia a primit numeroase telefoane din partea comunităţii romilor din Occident. Acesta a aflat că “Bany” este porecla proprietarului. Romii au promis că vor da jos inscripţia.

În cazul imobilului de pe strada Moise Nicoară nr.30, Poliţia Locală a constat, în 4 martie, că s-a înlocuit învelitoarea de ţiglă ceramică cu ţiglă glazurată. Au fost înlocuite burlanele şi jgheaburile şi au fost realizate ornamente. Astfel, pe acoperiş a apărut inscripţia “Bany”.

Toate aceste lucrări au fost făcute fără autorizaţie de construire. Vila se află în zona de protecţie a monumentului istoric şi se supune unor restricţii. Proprietar este familia Bonescu care s-a ales cu dosar penal.

După ce a făcut public acest caz, viceprimarul Traian Stoia a primit numeroase telefoane din partea comunităţii romilor şi I s-a adus la cunoştinţă că “Bany” este porecla proprietarului. Romii au promis că vor da jos inscripţia.

„Am primit un telefon de la Bruxelles, de la vicepreşedintele Organizaţiei Mondiale a Romilor, domnul Cârpaci Ion, actualmente Mirescu Ion. Domnul Ion mi-a spus că e rudă apropiată cu băieţii ăştia, care au revenit din Irlanda şi vor da jos turnuleţele acestea de metal, inclusiv inscripţia cu Bany, care ar fi doar o poreclă pe care a avut-o proprietarul în tinereţea lui. Muncitorii care au lucrat la casă au vrut să îi facă o plăcere, rudele lui de aici”, a declarat Traian Stoia.

Citiţi şi:

FOTO Pe casa unui cetăţean timişorean stă scris „Bany”
 

Vechiul abator detinut de Ion Ţiriac la Timişoara va beneficia în sfârşit de renovări Holdingul lui Ion Ţiriac va reface Abatorul Timişoarei. După reparaţii vor putea cere avizele pentru viitorul mall Amendă usturătoare pentru firma lui Ion Ţiriac, pentru că a lăsat în paragină Abatorul, monument istoric din Timişoara

Citeste mai mult: adev.ro/n22kuq

Vechiul abator detinut de Ion Ţiriac la Timişoara va beneficia în sfârşit de renovări Holdingul lui Ion Ţiriac va reface Abatorul Timişoarei. După reparaţii vor putea cere avizele pentru viitorul mall Amendă usturătoare pentru firma lui Ion Ţiriac, pentru că a lăsat în paragină Abatorul, monument istoric din Timişoara

Citeste mai mult: adev.ro/n22kuq

Mai multe pentru tine:
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Cornel Dinu spune ce pensie încasează, după 40 de ani petrecuți la Dinamo: „Asta-i o țară, un stat care nu-și servește locuitorii, fură de la ei”
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Dovada că Alessia Pop, câștigătoarea Vocea României, s-a cunoscut cu Theo Rose înainte de a urca pe scena concursului de la PRO TV. Unde au fost cele două
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Obiceiul adorabil de la Palatul Regal britanic, în ajun de Crăciun. Cum se împarte fericirea între prinți și prințese
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
De ce se adaugă o lingură de mălai în compoziția sarmalelor. Un truc folosit de bucătăresele din Moldova
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie