Riscul afecţiunilor oncologice a învins teama de COVID. „Cancerul evoluează, nu se opreşte din cauza pandemiei”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Aparat de radioterapie la OncoHelp

2021 a însemnat o creştere de aproape 12 procente faţă de 2020 în privinţa numărului de spitalizări de zi în Secţia de Oncologie Medicală şi o creştere de 10% a numărului de servicii efectuate în cadrul Secţiei de Radioterapie OncoHelp.

În anul 2021, Centrul de Oncologie OncoHelp din Timişoara a înregistrat o creştere a numărului de internări pe spitalizarea de zi, dar şi o scădere a numărului de internări de spitalizare continuă, din cauza celor două valuri, trei şi patru, ale pandemiei.  

În cifre relative, anul trecut a însemnat o creştere de aproape 12 procente faţă de 2020 în privinţa numărului de spitalizări de zi în Secţia de Oncologie Medicală şi o creştere de 10% a numărului de servicii efectuate în cadrul Secţiei de Radioterapie OncoHelp. 

“Cancerul evoluează permanent şi nu se opreşte din cauza pandemiei. De aceea, tratarea lui la timp, fără amânări şi întârzieri, trebuie să fie obiectivul strategic al sistemului sanitar, indiferent de alte situaţii medicale sau sociale concomitente. Altfel, evoluţia bolii transformă fiecare caz potenţial curabil într-o situaţie medicală mult mai greu de gestionat”, a declarat Şerban Negru, preşedinte Asociaţia OncoHelp Timişoara. 

Aproape 20.000 de internări de zi numai la Oncologie 

Pe de altă parte, pacienţii oncologici fac parte din cea mai vulnerabilă categorie de persoane, iar COVID 19 le poate fi fatal.  

“Noi am instituit, în ultimii doi ani, reguli foarte stricte de acces în centru, am stabilit fluxuri care să determine o interacţiune cât mai redusă cu alţi pacienţi, am realizat testări săptămânale pentru depistarea colegilor posibil infectaţi cu coronavirus şi am continuat misiunea pe care Asociaţia OncoHelp şi-a ales-o în urmă cu 16 ani, aceea de a salva sau măcar de a prelungi viaţa bolnavilor de cancer. Am reuşit, prin actualizarea permanentă a protocoalelor terapeutice şi prin instituirea unor proceduri clare de lucru, să îi aducem în condiţii de siguranţă pe bolnavii oncologici la tratamente în spitalizare de zi. Am avut aproape 20.000 de internări de zi numai la Oncologie, ceea ce înseamnă că a crescut numărul celor care au beneficiat de suportul medical în lupta împotriva cancerului. Din păcate, 2021 a menţinut trendul descendent al primului an de pandemie în ceea ce priveşte spitalizarea continuă”, a mai spus Şerban Negru (foto). 

Cel de-al doilea an al pandemiei a însemnat, de asemenea, o extindere a spitalului. A fost construită şi amenajată zona de triaj, iar la finalul lunii septembrie, a fost inaugurat buncărul pentru Brahiterapie în cadrul Laboratorului de Radioterapie OncoHelp. 


 

Dezvoltarea Laboratorului de Radioterapie OncoHelp din ultimii doi ani se reflectă în cifrele aflate în creştere faţă de anul precedent – din cele peste 30.000 de proceduri de radioterapie efectuate în 2021, peste 90% s-au realizat cu tehnologia IMRT. Aceasta reprezintă o tehnologie avansată de radioterapie de înaltă precizie.

Vă recomandăm să mai citiţi:

Semnal de alarmă tras de medicii: Pacienţii cu cancer pulmonar se prezintă la spital într-un stadiu avansat al bolii

 

Bolnavii de cancer, „alungaţi” din spitale de pandemie. Strigăt disperat al medicilor: „Situaţia e dramatică”

Mai multe pentru tine:
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Cine este și cu ce se ocupă Alina, văduva lui Gabriel Cotabiță. Cum a început povestea de iubire cu artistul: „După concert, i-am dat un mesaj pe Facebook”
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Sfatul Reginei Elisabeta pentru Kate Middleton înainte de a se căsători cu Prințul William, cel care a devenit soțul ei „încăpățânat”
Tragedia ascunsă de la Castelul Corvinilor. Mesajul sfâșietor lăsat în piatră pe limbă de moarte. Blestem sau legendă?
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model