Rezultatul alegerilor europarlamentare din Timiş după numărarea a 95% din voturi: Alianţa PSD-PC-UNPR  a câştigat alegerile. PD-L a luat faţa PNL-ului

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Prezenţa la urne în judeţul Timiş a fost de 27,94 la sută, mult sub media pe ţară

După numărarea a 95 la sută din voturile exprimate în Timiş, alianţa PSD-PC-UNPR este câştigătoarea alegerilor parlamentare. Surpriza acestor alegeri vine de la PD-L, care a depăşit PNL, partid care a obţinut în Timiş un scor mult sub aşteptările liberalilor.

Consacrat ca un judeţ de dreapta, Timişul a votat la alegerile europarlamentare cu stânga. Astfel, potrivit datelor oficiale parţiale, publicate de BEJ Timiş după numărarea a 95 la sută din voturi, alegerile europarlamentare din Timiş au fost câştigate cu 32,42 la sută de alianţa al cărei lider este PSD. Contrar aşteptărilor, pe locul doi se clasează Partidul Democrat Liberal, cu 15,82 la sută, Partidul Naţional Liberal, plasându-se abia pe locul trei după ce a obţinut doar 14,27 la sută din voturile exprimate.

Pe locul patru se află independentul Mircea Diaconu, care a obţinut un scor dublu faţă de procentul său la nivel naţional. Astfel, în Timiş, Mircea Diaconu a fost ales de 7,99 la sută dintre alegători. Pe locul cinci se situează Partidul Mişcarea Populară, care a obţinut 7,89 la sută din voturi. 

Mai multe pentru tine:
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
De ce se adaugă o lingură de mălai în compoziția sarmalelor. Un truc folosit de bucătăresele din Moldova
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Dovada că Alessia Pop, câștigătoarea Vocea României, s-a cunoscut cu Theo Rose înainte de a urca pe scena concursului de la PRO TV. Unde au fost cele două
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Obiceiul adorabil de la Palatul Regal britanic, în ajun de Crăciun. Cum se împarte fericirea între prinți și prințese
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Cornel Dinu spune ce pensie încasează, după 40 de ani petrecuți la Dinamo: „Asta-i o țară, un stat care nu-și servește locuitorii, fură de la ei”
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta