Retrospectivă Timiş 2014 Dosarele „greilor” din politică, justiţie, medicină sau afaceri

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Anul 2014 a fost un an plin pentru procurorii anticorupţie, care au întocmit mai multe dosare unor personaje importante din diverse domenii de activitate. Printre cei care au căzut în plasa procurorilor în anul care se încheie au fost oameni de afaceri, politicieni, medici şi poliţişti.

Scena politică din Timiş a fost zguduită în acest an de dosarele penale a doi din cei mai influenţi politicieni din Timiş, fostul preşedinte al Consiliului Judeţean Timiş, Constantin Ostaficiuc şi actualul preşedinte al CJ Timiş, Titu Bojin. Ostaficiuc este cercetat într-un dosar penal care vizează trucarea licitaţiei de atribuire a spaţiilor comerciale din aeroportul Timişoara. În acelaşi dosar sunt cercetaţi deputaţii Cornel Sămărtinean şi Alin Popoviciu, dosarul fiind în lucru la DNA Timişoara.

Dosarul în care actualul preşedinte al Consiliului Judeţean Timiş este cercetat pentru fapte de corupţie a „explodat” în urmă cu câteva săptămâni. În acest caz, procurorii structurii centrale a DNA vizează fapte de corupţie în care au fost implicaţi preşedintele CJ Timiş, Titu Bojin, consilierul judeţean Marcel Mihoc, dar şi 17 primari din Timiş. Procurorii verifică încheierea unor contracte prin care mai multe primării au încheiat ilegal contracte de achiziţie a unor truse de scule. Din peisaj nu poate lipsi, poate cel mai greu nume de pe lista procurorilor DNA, socrul premierului Victor Ponta, senatorul de Timiş Ilie Sârbu, audiat în dosarul retrocedărilor ilegale în care Viorel Hrebenciuc este arestat preventiv.

De dosare nu au scăpat nici afaceriştii din judeţ. În primăvara acestui an, procurorii DIICOT l-au reţinut şi chiar propus pentru arestare pe „regele asfaltului” din Banat, Georgică Cornu, acuzat de evaziune fiscală de 60 de milioane de lei. Pentru acelaşi tip de infracţiuni a intrat în vizorul procurorilor şi omul de afaceri Florin Măran. Acesta este acuzat de evaziune fiscală într-un dosar cu un prejudiciu de 12 milioane de lei. Măran a fost trimis în judecată, recunoscând acuzaţiile DNA şi achitând deja 8 milioane de lei din prejudiciu.

Nici domeniul medical nu a fost ocolit de procurori. La începutul anului, procurorii Parchetului General au descins la cel mai mare spital privat din vestul ţării, Spitalul Athena, într-un dosar de decontări fictive de servicii medicale. Managerul spitalului, Alexandru Szabo şi asistenta-şefă au fost trimişi în judecată, dosarul fiind pe rolul Judecătoriei Timişoara. Tot în 2014, Spitalul Athena a primit lovitura fatală, proprietarul spitalului medicul Giatras Kostantinos fiind anchetat de procurorii DIICOT într-un dosar de trafic de ovule. Problemele penale ale conducerii spitalului au afectat puternic şi afacerea medicală, Spitalul Athena intrând în insolvenţă, cu şanse mici de a evita falimentul.

Unul din cele mai mari dosare de corupţie din domeniul medical în 2014 a fost instrumentat tot de procurorii Parchetului General. Trei medici de la Serviciul de Evaluări Medicale Caraş-Severin, au fost trimişi în judecată pentru că au luat mită pentru a pensiona ilegal, pe caz de boală, sute de persoane. „Greul” din dosar este, însă, medicul Sebastian Telbis, fost şef al Serviciului şi soţ al unei judecătoare de la Tribunalul Caraş-Severin. Potrivit rechizitoriului întocmit de procurori, Sebastian Telbis este acuzat de 361 de acte materiale de luare de mită. Potrivit unui document de la dosar, Telbis a reuşit să facă într-o singură zi 1.500 de euro din şpagă. Dosarul în care este judecat medicul Sebastian Telbis este pe rolul instanţei de judecată. 

Mai multe pentru tine:
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Prințul William și Prințesa Kate rup tăcerea în scandalul Epstein cu o declarație oficială. În sfârșit, iau poziție
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani