Rechizitoriu DNA desfiinţat de Tribunalul Arad pentru probe obţinute ilegal declarat legal de Curtea de Apel

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Poliţişti de frontieră din judeţul Arad duşi la audieri la sediul DNA FOTO pressalert.ro

Magistraţii Curţii de Apel Timişoara au pronunţat miercuri o sentinţă definitivă prin care confirmă legalitatea unui rechizitoriu DNA prin care 18 poliţişti de frontieră au fost trimişi în judecată pentru luare de mită. Rechizitoriul fusese anulat în primă instanţă de Tribunalul Arad. Doi foşti procurori, în prezent avocaţi, sunt suspectaţi de trafic de influenţă în dosarul poliţiştilor de frontieră.

Procurorii DNA Timişoara au trimis în judecată, în luna martie a acestui an, 18 poliţişti de frontieră de la Vama Vărşand acuzaţi de fapte de corupţie. „În perioada 17 august – 6 decembrie 2016, inculpatul Avram Florin, comisar de poliţie în cadrul Inspectoratului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Oradea - Sectorul Poliţiei de Frontieră Vărşand, judeţul Arad, a pretins şi primit de la două persoane (oameni de afaceri) sume cuprinse între 150 euro şi 41.000 euro şi alte bunuri, pentru a permite introducerea în România a unor produse care nu aveau documente justificative. În unele situaţii, inculpatul a pretins foloasele respective pentru influenţarea poliţiştilor de frontieră şi a vameşilor de la graniţa cu Serbia şi Ungaria, astfel încât aceştia să permită intrarea, în România, a unor T.I.R. - uri cu ţigări de contrabandă şi cu anvelope uzate. În acelaşi context şi în acelaşi scop, în perioada 29 august – 12 decembrie 2016, ceilalţi 17 inculpaţi au pretins şi primit de la aceleaşi persoane, în legătură cu îndeplinirea sau neîndeplinirea atribuţiilor de serviciu, mai multe sume de bani, în totale peste 800 euro”, se arată în rechizitoriul procurorilor DNA.

Dosarul a fost trimis în judecată la Tribunalul Arad, unde judecătorul de cameră preliminară Florentin Vlad a restituit dosarul la DNA, invocând ilegalitatea modului în care au fost obţinute probele. „Exclude actele de urmărire penală efectuate în baza Ordonanţelor a căror nulitate a fost constatată, precum şi probele obţinute în baza acestora. Exclude actele de urmărire penală efectuate de investigatorii sub acoperire în PTF Vărşand, în legătură cu inculpaţii Todoran Marcel Grigore, Păcurar Sorin, Ardelean Teodor, Bodârlău Călin Liviu şi Cicortaş Claudiu Alexandru, precum şi probele obţinute. Constată nelegalitatea Ordonanţei de punere în mişcare a acţiunii penale”, se arată în sentinţa Tribunalului Arad.

Decizia a fost contestată la Curtea de Apel Timişoara. Între timp, vameşul arădean Doru Ţica, recunoscut ca un personaj „deosebit de influent” şi verişorul unui fost judecător au fost arestaţi preventiv, fiind acuzaţi de trafic de influenţă după ce i-ar fi promis unei rude a unuia dintre poliţiştii de frontieră din dosarul DNA că pot interveni pe lângă judecători în schimbul sumei de 25.000 de euro.

„În perioada februarie – aprilie 2017, suspecţii Ţica Dorel Anton şi Mărunţelu Ştefan, în schimbul unei sume de bani neprecizate, au promis rudei unei persoane trimise în judecată pentru săvârşirea unor fapte de corupţie (martor în cauză) că-şi vor exercita influenţa asupra magistraţilor, în sensul înlocuirii măsurii preventive şi obţinerii unei condamnări în regim suspensiv de executare faţă de aceasta din urmă. Costul influenţării judecătorilor urma să fie stabilit ulterior, după înlocuirea măsurii arestării preventive, suspectul Ţica Anton-Dorel declarându-se de acord cu suma de 25.000 euro propusă de martor”, se arată într-un comunicat al DNA. Potrivit pressalert.ro, în dosar sunt suspecţi şi foştii procurori trecuţi în avocatură Angelina Tufariu şi Pompiliu Stanciu. Tufariu este procurorul care a instrumentat dosarul „mafia imobiliară”, trimiţându-l în judecată pe Ionelaş Cârpaci, iar Pompiliu Stanciu este fost procuror DIICOT, devenit membru PSD la scurt timp după ieşirea din magistratură.

În timp ce ancheta DNA care vizează traficul de influenţă din dosarul de corupţie de la Vama Vărşand este în lucru, Curtea de Apel Timişoara a judecat contestaţia formulată împotriva sentinţei Tribunalului Arad prin care rechizitoriul i-a fost restituit procurorului. „Constată legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul nr. 110/P/2016 din data de 03.03.2017 emis de D.N.A. - Serviciul Teritorial Timişoara, a legalităţii administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală. Dispune începerea judecăţii cauzei la Tribunalul Arad”, este decizia Curţii de Apel Timişoara în urma căruia poliţiştii de frontieră deferiţi Justiţiei de DNA pot fi judecaţi. 

Mai multe pentru tine:
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Prințul William și Prințesa Kate rup tăcerea în scandalul Epstein cu o declarație oficială. În sfârșit, iau poziție
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort