RCM Timişoara se pregăteşte de cupele europene: 12 jucători au părăsit echipa

0
Publicat:
Ultima actualizare:
O parte dintre jucătorii care s-au bucurat la câştigarea titlului au plecat. FOTO: Marian Burlacu

Rugbyştii bănăţeni au câştigat în campionatul recent încheiat titlul naţional, iar aspiraţiile pentru următorul sezon nu aveau cum să fie mai mici: câştigarea campionatului şi a Cupei în România şi participarea în Challenge Cup, a doua competiţie a Europei.

Nu mai puţin de 12 jucători s-au despărţit de RCM Timişoara de la câştigarea campionatului: Petru Bălan, Gheorghe Bizo, Paul Borzaş, Ciprian Borzaş, Paula Kinikinilau, Ben Dominic Tuiatua, Raul Zaiba, Valentin Roşu, Eugen Iftode, Cristian Bianu, Bogdan Stamatin şi Bogdan Bradu. De menţionat că Petru Bălan s-a retras din activitate, Tuiatua a preferat să revină în ţara natală, în timp ce Kinikinilau a primit o ofertă de a juca în Australia.

Bănăţenii intenţionează să transfere nouă jucători noi, iar bugetul pentru sezonul următor va fi de aproximativ două milioane de euro. "Vom avea un lot de aproximativ 30 de jucători, iar la cum îl ştiu eu pe Chester Williams, doar cei care vor fi la cel mai bun nivel la ora meciului vor intra în teren. Sunt multe schimbări la nivelul lotului, dar dacă ne dorim performanţă, trebuie să ne obişnuim în fiecare an cu cinci - şase transferuri", a spus Dan Dinu, finanţatorul echipei, citat de druckeria.ro.

Mai multe pentru tine:
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Prima soție a lui Călin Georgescu rupe tăcerea, după 20 de ani de la divorț. Daniela a avut o căsnicie de calvar. Candidatul la prezidențiale își bătea soția: „Devine periculos să spun ceva”
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Top 7 mașini de spălat vase compacte 2026: Ghid expert + oferte eMAG pentru bucătării mici și economie de energie, apă, timp și bani
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Horoscop 12 martie. Taurii au norocul de partea lor, Scorpionii încasează bani
Frumoasa brunetă a pozat GOALĂ. Dakota Johnson, senzațională și senzuală în cea mai recentă campanie Calvin Klein
Vacanță ca în filme pentru Corina Caragea. Țara care a lăsat‑o fără cuvinte: „Este de neimaginat”
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată