Răsturnare de situaţie. Criza căldurii de la Timişoara continuă, deşi a fost anunţată rezolvarea problemei

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Timişoara este în continuare fără căldură şi apă caldă FOTO Adevărul

Problema căldurii de la Timişoara nu a fost rezolvată până joi dimineaţa, deşi autorităţile au anunţat miercuri că a fost găsită o soluţie. Primarul Dominic Fritz susţine că OMV Petrom, cu care s-a ajuns la o înţelegere, s-a răzgândit.

„Aseară la ora 18 am fost informat telefonic de către furnizorul de gaz cu care ajunsesem, cu sprijinul ministrului energiei, la o înţelegere pentru un contract temporar că nu mai doreşte să semneze acest contract. Asta după ce pe la ora 12.30 se agrease soluţia temporară şi şi stabilisem că o putem comunica public.

Am luat imediat legătură cu un alt furnizor cu rugămintea insistentă de a prelua furnizarea de gaz încă din seara de ieri, ca să nu îndure timişorenii încă o noapte în frig şi ca să ne putem ţine de cuvânt cu termenul agreat şi anunţat.

Au urmat 6 ore în care s-a încercat din răsputeri parcurgerea tuturor paşilor legali pentru reconectare, însă după miezul nopţii am fost informat de către furnizor că, din păcate, abia azi se va putea finaliza procedura. Primăria a virat 5 milioane lei în contul Colterm şi aşteptăm să cumpărăm gaz cu plata în avans”, a transmis primarul Dominic Fritz.

Edilul s-a declarat conştient de faptul că „ştiu că situaţia este dramatică, frustrantă şi înfiorătoare pentru toţi cei afectaţi şi nu există cuvinte să schimbe acest lucru”.

„Îmi pare nespus de rău pentru toţi cei care au de suferit acasă şi în spitale. Vă asigur însă că încercăm prin toate mijloacele posibile şi imposibile să readucem normalitate şi siguranţă în această criză. Fac încă o dată un apel la furnizori să arate disponibilitate şi umanitate pentru a alimenta Timişoara cu gaz”, a mai transmis Fritz.

Mai multe pentru tine:
Regele Carol al II-lea, sedus de o spioană nazistă? Episodul care a cutremurat Palatul în timpul celui de-al Doilea Război Mondial
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Ce trebuie să pui sub covoarele din dormitor, ca să miroasă mereu ca la hotelurile de lux
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cel mai tânăr concurent de la Românii au talent a cucerit toată țara: „Ești absolut adorabil!” Teodor are doar 3 ani și are un vis măreț
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort