Foto Proiecție spectaculoasă pe fața Operei din Timișoara, de Ziua Independenței Ucrainei VIDEO

0
Publicat:

Ziua Independenței este ziua națională a Ucrainei, în care se sărbătorește adoptarea Declarației de Independență față de Uniunea Sovietică, în anul 1991. Ziua Independenței este celebrată anual, în data de 24 august.

Proiecție spectaculoasă pe clădirea Operei din Timișoara FOTO Ștefan Both


Mai multe organizații și instituții din Timișoara și-au unit forțele pentru a pregăti o serie de evenimente de solidaritate pentru ucrainenii care sunt refugiați în orașul de pe Bega, de Ziua Independenței Ucrainei.

Sărbătoarea a început cu inaugurarea picturii murale „Stand With Ukraine”, realizată de artistul timișorean Andrei Drăgan (cunoscut sub numele de Lux), pe un perete al Căminului 15 al Universității de Vest. A continuat cu o petrecere la Casa Tineretului, iar apoi cu un concert susținut de trupa JazzyBIT în centrul orașului. La ultimele două piese, pe scena improvizată în fața Operei și-a făcut apariția și cântăreața Vanessa Serbul, originară din Odessa.

Ucraineanca Vanessa Serbul alături de JazzyBIT FOTO Ștefan Both

Astăzi marcăm șase luni de când a început războiul și nimeni nu se aștepta ca ucrainenii să fie tot în România, iar noi să fim tot în prima linie încercând să-i ajutăm. Acum răspundem altor feluri de război. Dacă la început toată Timișoara s-a mobilizat să găsim cazare, mâncare, acum copiii merg la școală. Acum suntem împreună. Și dincolo de drama prin care ei trec ei sunt bine primiți în mijlocul nostru”, a spus Flavius Ilioni Loga, directorul Asociației Logs.

Seara s-a încheiat cu un spectaculos video mapping, pe clădirea Operei.

Video mapping de Ziua Ucrainei FOTO Ștefan Both


Intitulat „Sensitive Content” și creat de Les Ateliers Nomad, spectacolul este un tribut adus artistei Maria Prymachenko (a trăit între anii 1909-1997), cea mai importantă figură în domeniul artei naive din Ucraina.

Acest video mapping amintește că astăzi, 24 august, se împlinesc șase luni de la izbucnirea războiului în Ucraina. Există și o poveste tristă legată de lucările Mariei Prymachenko. În martie, muzeul din Ivankiv, unde erau expuse multe lucrări ale artistei, a fost bombardat. În jur de 20 de lucrări ale ei au fost distruse”, a declarat Alexandra Palconi, director asociației Prin Banat, care a organizat proiecția.

Mai multe pentru tine:
Top 7 mașini de spălat vase compacte 2026: Ghid expert + oferte eMAG pentru bucătării mici și economie de energie, apă, timp și bani
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Frumoasa brunetă a pozat GOALĂ. Dakota Johnson, senzațională și senzuală în cea mai recentă campanie Calvin Klein
Vacanță ca în filme pentru Corina Caragea. Țara care a lăsat‑o fără cuvinte: „Este de neimaginat”
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Prima soție a lui Călin Georgescu rupe tăcerea, după 20 de ani de la divorț. Daniela a avut o căsnicie de calvar. Candidatul la prezidențiale își bătea soția: „Devine periculos să spun ceva”
„Supa penicilină”, preparatul care îți întărește sistemul imunitar. Italienii o adoră!
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate