Procesul liceanului de bani gata, din nou amânat. Mama unei victime: "Nu mai suport, îmi vine să mă leg cu lanţuri de poarta Judecătoriei"

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Şoferul care a provocat, în 2009, un accident în care au murit şase oameni, s-a prezentat ieri, fără avocat, la termenul de la Curtea de Apel Timişoara. Judecătorii au fost nevoiţi să amâne astfel cauza, următoarea înfăţişare fiind progrmată abia în septembrie.

Camelia Borlovan, mama unuia dintre cei care au murit în oribilul accident din iulie 2009, a răbufnit împotriva sistemului juridic din România. „Nu mai suport, nu mai pot să trăiesc cu durerea asta. Imediat se fac patru ani de când mi-a omorât băiatul şi justiţia mai dă încă o amânare, până în septembrie, după vacanţa judecătorească. A venit fără avocat, numai tertipuri dinastea au făcut, ca să tot amâne. Şase oameni a lăsat morţi acolo şi de trei ani nu păţete nimic, e judecat în libertate. Ar fi trebuit să fie în zeghe demult. Sistemul ăsta de justiţie Îşi bate joc de noi, de durerea noastră. Îmi vine să iau un lanţ şi să mă leg de poarta Judecătoriei, să fac greva foamei, nici eu nu mai ştiu", a spus cu ochii în lacrimi Camelia Borlovan.

Liceanul de bani gata care a provocat carnagiul din Banat ar fi putut evita tragedia dacă trăgea pe dreapta până se oprea ploaia

În primăvara acestui an, la trei ani de la producerea celui mai teribil accident din ultimul deceniu din Banat, judecătorii de la Deta s-au pronunţat în sfârşit în cazul lui Claudiu Hauptmann: cinci ani de închisoare cu executare. Dosarul a ajuns acum la Curtea de Apel şi se pare că va mai dura până când acest proces va avea o concluzie.

Dublu recurs în cazul Hauptmann. Autorul „carnagiului din Banat" rămâne în libertate

Mai multe pentru tine:
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Dovada că Alessia Pop, câștigătoarea Vocea României, s-a cunoscut cu Theo Rose înainte de a urca pe scena concursului de la PRO TV. Unde au fost cele două
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Motivul pentru care e bine să pui un bănuț în bradul de Crăciun. Tradiția păstrată din generație în generație
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Detaliul regal folosit de Meghan pentru cea mai recentă felicitare de Crăciun. Cu cine a dorit să semene micuța Lilibet
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile