Primul termen din dosarul de incompatibilitate al senatorului PSD. Umătorul termen din proces, în septembrie

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Curtea de Apel Timişoara a programat, ieri, primul termen în dosarul în care senatorul PSD, Matei Suciu contestă decizia Agenţiei Naţionale de Integritate prin care este declarat în conflict de interese.

Declarat incompatibil de Agenţia Naţională de Integritate (ANI), alături de alţi 32 de parlamentari, dintre care trei din Timiş, senatorul PSD Matei Suciu a contestat raportul ANI în instanţă. Procesul în care Suciu solicită anularea documentului prin care a fost declarat incompatibil se judecă la Curtea de Apel Timişoara, unde ieri a fost programat primul termen din dosar.

Procesul a început cu o amânare, următorul termen fiind stabilit pentru luna septembrie. Matei Suciu nu s-a prezentat la proces, acesta fiind reprezentat de avocatul său, Roxana Jurjuţ. „Raportul ANI nu este definitiv. S-a stabilit un nou termen pentru 17 septembrie. Vom vedea atunci ce va hotărî instanţa. Astăzi am invocat o excepţie prin care am arătat că întâmpinarea Agenţiei Naţionale de Integritate a fost depusă tardiv”, a declarat avocatul Roxana Jurjuţ.

Senatorul Matei Suciu a fost acuzat de incompatibilitate de ANI pentru faptul că în perioada 19 decembrie 2012 – 9 ianuarie 2014, a deţinut, simultan, funcţia de senator şi calitatea de administrator al S.C. SUMNICOM S.R.L. şi al S.C. FERMA VEGETAL S.R.L.  Inspectorii ANI au reţinut şi o posibilă săvârşire a infracţiunii de fals în declaraţii, pentru că Suciu nu a menţionat în declaraţia de interese, depusă în calitatea de senator, funcţia de administrator al celor două firme. În procesul deschis la Curtea de Apel Timişoara, Suciu a contestat raportul ANI, arătând că firmele la care se face referire nu mai erau active în momentul în care a fost ales senator. 

Mai multe pentru tine:
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Gestul răvășitor al lui Eugen Cristea, la 7 luni de la decesul soției: „Îi simt prezența în casă, mai pun o farfurie pe masa de Crăciun”. Cine îi alină suferința?
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
Descoperire fantastică. Organul care produce aproape toată serotonina din corp. Nu e creierul. Din cauza asta ne îmbolnăvim de anxietate și depresie
Crima pasională din Ploiești. Viața medicului Roxana Călin după ce a ucis-o pe soția amantului. S-a recăsătorit cu un bărbat din domeniul juridic și călătorește de la Monaco în toată lumea
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Motivul halucinant pentru care Emmanuel Macron a apărut cu pantofi cu două numere mai mari. Imaginile sunt reale și au încins Internetul
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
Roxana Călin, doctoriţa care a îngrozit România în anii ’90. Și-a ucis şi tranşat rivala în dragoste