Primul oraş din România care intră în carantină din cauza COVID-19

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Făget, Timiş - primul oraş care intră în carantină Covid-19 Sursa Facebook Marcel Avram

Un oraş din judeţul Timiş intră în carantină, devenind astfel primul oraş din România care adoptă măsura extremă ca urmare a infectării comunitare cu COVID-19.

UPDATE Oraşul Făget şi satele aparţinătoare Bichigi, Temereşti şi Colonia Mică din judeţul Timiş intră în carantină pentru o perioadă de 14 zile. Hotărârea Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă a fost transmisă duminică spre Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă şi a fost emis Ordinul Şefului Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă Nr. 4659206/ 26.07.2020 care a decis instituirea carantinării zonale pentru oraşul Făget şi satelor aparţinătoare Bichigi, Temereşti şi Colonia Mică, începând de astăzi, 26 iulie, ora 19. Făget devine a treia localitate di9n ţară plasată în carantină. 


Localitatea Făget a înregistrat 47 de cazuri, dintre care 8 sunt cadre medicale de la spitalul din Făget.

Conform legii, decizia trebuie adoptată de Consiliul Local. Edilii, în frunte cu primarul Marcel Avram, au votat închiderea oraşului şi izolarea sa în carantină. 

PressAlert relatează că primarul Avram a afirmat decizia: „Ca număr de cazuri îndeplinim criteriul. Acum este şedinţa Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă unde se dă o hotărâre, o propunere care merge mai departe la Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă.” 

Autorităţile judeţene sunt în aşteptarea deciziei Bucureştiului, a precizat sursa citată, după contactarea prefectului de Timiş, Liliana Oneţ.

Presa locală relata că în Făget a izbucnit un focar de COVID-19.

„Focarul ar fi pornit, spun sursele noastre, de la un bărbat în vârstă de 57 de ani, patronul unui restaurant din oraş, care avea simptome specifice infecţiei cu virusul SARS-CoV-2, dar care nu a fost la spital pentru control şi testare.

Acesta a şi decedat marţi, 14 iulie, fapt care a generat motive reale de ingrijorare în rândul locuitorilor din Făget, mai ales că înainte cu ceva timp participase la o procesiune religioasă împreună cu alte zeci de persoane, şi anume, la botezul unui adept al cultului din care făcea parte.

Mai multe persoane din oraşul Făget, care au avut contact direct cu bărbatul decedat, sunt în acest moment la terapie intensivă în Timişoara. Dintre aceştia şi un bărbat de 52 de ani, care deţine o brutărie în Făget, dar şi un bijutier în vârstă de 64 de ani.

În prezent, ne-au precizat sursele noastre, în oraşul Făget se desfăşoară o anchetă epidemiologică de proporţii, vizată fiind şi piaţa din oraş, deoarece mama unui bărbat pozitiv la COVID-19 are tarabă acolo“, scria Făget Express, citând InfoTimişoara. 

Făgetul este un oraş cu aproape 7.000 locuitori, fiind situat la 33 kilometri de Lugoj, la 68 kilometri de Deva şi la 98 kilometri de Timişoara. Oraşul Făget are în componenţă şi satele Băteşti, Begheiu Mic, Bichigi, Brăneşti, Bunea Mare, Bunea Mică, Colonia Mică, Jupâneşti, Povârgina şi Temereşti.

Pe aceeaşi temă: 

Cum a apărut focarul de la Cartojani, satul aflat în carantină. „Peste 1.000 de oameni mergeau zilnic la muncă“

Localnicii din comuna Gornet îi cer lui Arafat daune morale de jumătate de milion de euro pentru că i-a băgat în carantină

Mai multe pentru tine:
Serialul de pe Netflix recomandat de Mihai Morar: „N-am mai făcut asta de mult timp”
Scene dramatice cu actorul Shia LaBeouf, arestat în New Orleans. Starul de la Hollywood se zbate dezbrăcat în stradă, în timp ce mai mulți indivizi îl bat și înjură
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Nativii din aceste 3 zodii se vor confrunta cu obstacole dificile în acest weekend. Primesc un ajutor nesperat și reușesc să iasă cu bine din aceste încercări
Ce apetit sexual! Însărcinată cu Prințesa Eugenie, ducesa avea o aventură pe la spatele soțului. Cine era bărbatul care i-a luat mințile
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG