Primii români la Polul Sud: "Steagul flutură falnic la împlinirea a 100 de ani de la cucerirea celui mai sudic punct al Pământului"

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Cei doi români s-au pozat cu tricolorul semnat de cei care i-au susţinut în această expediţie

Coco Galescu şi Romeo Dunca au dus steagul României în cel mai sudic punct al planetei. Pe data de 14 decembrie 1911, o echipă de temerari norvegieni condusă de Roald Amundsen ajungea pentru prima dată la Polul Sud, trecând cu schiurile prin Antarctica.

La o sută de ani de la realizarea norvegienilor, o echipă internaţională a plecat pe urmele lor. Printre ei, alpinistul cărăşean Cornel „Coco“ Galescu şi omul de afaceri timişorean Romeo Dunca. După un parcurs de 500 de kilometri pe schiuri, românii au ajuns în cel mai sudic loc de pe Pământ, unde au arborat tricolorul cu semnăturile celor care i-au ajutat în încercarea lor.

Victorie! Suntem primii exploratori români care am ajuns la Polul Sud, într-o expediţie plină de încercări, parcurgând peste 500 de kilometri pe schiuri. Steagul flutură falnic, alături de alte steaguri ale lumii, la împlinirea a 100 de ani de la cucerirea celui mai sudic punct al Pământului. Mulţumim tuturor celor care au fost alături de noi, cu sufletul şi cu gândul, pe întreg parcursul expediţiei“, a transmis Cornel Galescu, de la Polul Sud.

Două săptămâni pe schiuri

Galescu şi Dunca au avut de înaintat pe continentul îngheţat pe temperaturi care coborau până la -45 de grade Celsius. Bănăţenii au avut probleme şi cu proviziile de hrană, după ce pe aeroportul din Chile le-au fost confiscate o parte din alimente. Pe drum au avut de tras după ei şi un coechipier norvegian în vârstă 75 de ani, care a cedat fizic. Cei doi au atins cel mai sudic loc de pe planetă marţi seara, alături de o expediţie internaţională din care au mai făcut parte 16 norvegieni şi temerari din Africa de Sud, Anglia şi Elveţia.

Ultimii zece kilometri au fost străbătuţi pe schiuri şi de Jens Stoltenberg, premierul Norvegiei, care a ţinut să marcheze astfel centenarul expediţiei lui Amundsen. Cu toţii au ajuns la staţia de pe platoul de 3.000 de metri, unde a avut loc un jubileu pe tema expediţie. „Am plecat acum două săptămâni, a fost o cursă care nu prevedea nimic neaşteptat, dar după câteva zile unul dintre coechipieri a avut probleme“, a mai spus Cornel Galescu prin satelit.

Romeo Dunca şi Cornel Galescu au zburat de la Polul Sud cu un avion mic, la Punta Arenas, iar de acolo vor urma zborurile înapoi spre ţară. Expeditia a costat în jur de 80.000 de euro, bani primiţi de la Primăria Caransebeş şi de la mai mulţi oameni de afaceri.

Un pol greu de cucerit

În urmă cu un secol, Roald Amundsen a câştigat cursa pentru atingerea Polului Sud, în urma unui duel mortal cu britanicul Robert Falcon Scott, scriind astfel o pagină importantă din istoria descoperirilor. Pe 14 decembrie 1911, în ajunul Primului Război Mondial, Amundsen devenea primul om din lume care înfigea, cu patru coechipieri, un drapel naţional în cel mai sudic punct de pe Pământ, victorie importantă, mai ales că a fost repurtată în faţa unui ofiţer din marina britanică.

Cei doi au avut mult de suferit din cauza condiţiilor din Antarctica. Scott a încercat să înainteze cu ponei, însă caii au murit din cauza frigului. Norvegienii, în frunte cu Amundsen, născut într-o familie de proprietari de vase, s-au folosit de 60 de câini, dintre care doar jumătate au revenit acasă, restul devenind hrană pentru cei rămaşi în viaţă.

Mai multe pentru tine:
Magia Crăciunului în familie: pulovere, pijamale și șosete asortate pentru momente cozy și cadouri de neuitat – amintiri festive alături de cei dragi
Ultimele cuvinte ale Roxanei Moise către antrenoarea sa, înainte de a pierde lupta cu cancerul: „Eu o să mă fac bine. O să vedeți”
Descoperirea terifiantă făcută de o femeie, după ce soțul a murit în vacanța din Cipru! Ce au găsit medicii în corpul bărbatului
Inspirație pentru bărbați: ținute urban casual și smart-casual de iarnă – Ghid complet, plus shopping online rapid
Nu cumpăra nimic înainte să vezi acest top 10 electrocasnice 2025 – cele mai bune alegeri pentru casă și cadouri de sărbători
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
Marina Voica, grav afectată de criza apei din Prahova: „La 89 de ani, mă spăl la lighean. Nespălată tot nu rămân!” Orașul Breaza e paralizat: „Au externat bolnavii!”
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
Ce s-a descoperit după autopsia medicului Ștefaniei Szabo. Nu a murit din cauza unui infarct sau AVC
Cine o "sapă" zilnic pe Prinţesa Kate? E o înaltă trădare! Şi nu, nu e vorba de Meghan Markle
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat