Primele amenzi pentru fumat! Bărbaţi, prinşi cu ţigara aprinsă în sala de aşteptare de la gară sau în piaţă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Poliţiştii locali din Timişoara au aplicat, în prima zi de la intrarea în vigoare a legii antifumat, cinci amenzi unor fumători prinşi cu ţigara aprinsă în parcuri, în gară sau în piaţă. Amenda aplicată de poliţiştii locali pentru fiecare dintre fumători este de 100 de lei.

Prima zi antifumat a adus la Timişoara şi primele amenzi aplicate de Poliţia Locală. Agenţii au încheiat cinci procese verbale de contravenţie. Doi dintre cei amendaţi au fost sancţionaţi pentru că au fumat la locul de joacă pentru copii din Parcul Carmen Sylva, în apropierea echipamentelor instalate pentru micuţi.  „O persoană a fos sancţionată după ce a fost depistată fumând în incinta Pieţei agro-alimentare Iosefin. Un alt bărbat a fost sancţionat după ce a fost depistat fumând în Parcul Zurich, în locul destinat copiilor, iar un altul a fost depistat şi sancţionat după ce a fost surprins fumând în sala de aşteptare a Gării de Nord Timişoara”, a arătat purtătorul de cuvânt al Poliţiei Locale, Daniela Seracin, într-un comunicat de presă.

Poliţia locală atrage, din nou atenţia că, nerespectarea  de către persoanele fizice a prevederilor legale se sancţionează cu amendă contravenţională de la 100 lei la 500 lei, iar de către persoanele juridice cu amendă contravenţională de 5.000 lei la prima abatere, cu amendă contravenţională de 10.000 lei şi cu sancţiunea complementară de suspendare a activităţii până la remedierea situaţiei care a dus la suspendarea activităţii la a doua abatere.

Mai multe pentru tine:
Monica Pop, dată afară din restaurant! Ireal ce i-a făcut un angajat medicului și prietenelor sale: „Bineînțeles că și ospătarii și ceilalți participanți, erau consternați”
Felicitarea regală a anului: Familia Princiară din Monaco strălucește în atmosfera de Crăciun
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
Horoscop marți, 9 decembrie. Racii au discuții aprinse în cuplu, iar Peștii vor să fie remarcați la locul de muncă
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Descoperire fantastică. Organul care produce aproape toată serotonina din corp. Nu e creierul. Din cauza asta ne îmbolnăvim de anxietate și depresie
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
Crima pasională din Ploiești. Viața medicului Roxana Călin după ce a ucis-o pe soția amantului. S-a recăsătorit cu un bărbat din domeniul juridic și călătorește de la Monaco în toată lumea
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei