Primarul Timişoarei cedează în faţa „trotsky-iştilor” din USR şi dă liber la strângerea de semnături în centrul istoric

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Intrat în conflict cu membrii şi simpatizanţii USR după ce a pus Poliţia Locală pe USR-iştii care strângeau semnături, în centrul oraşului, pentru campania „Fără penali în funcţii publice”, primarul Timişoarei a cedat şi a decis să permită strângerea de semnături şi în zonele pentru care s-a opus până acum.

Ajuns într-un conflict dur cu membrii şi simpatizanţii USR după ce i-a numit „trotsky-işti” pe membrii USR, ajunşi inclusiv să fie sancţionaţi cu avertisment de Poliţia Locală, pentru că strângeau semnături pentru campania „Fără penali în funcţii publice”, primarul Timişoarei, Nicolae Robu, a decis să aprobe strâgnerea de semnături şi în zonele interzise până acum.

„Ca dovadă a susţinerii de către subsemnatul, aşa cum am declarat în repetate rânduri, a campaniei “FĂRĂ PENALI ÎN FUNCŢII PUBLICE”, iniţiată cu bună credinţă de societatea civilă, pentru a nu o decredibiliza prin ducerea ei de către USR Timiş întru sfidarea reglementărilor în vigoare în oraşul nostru şi a legii care stabileşte condiţiile în care se pot organiza şi desfăşura acţiuni publice în spaţiul public, ASUM decizia de a aproba, PRIN DEROGARE de la regulile în vigoare pentru zona de promenadă a Timişoarei, strângerea de semnături ORIUNDE şi în această zonă. Sper ca activiştii USR să profite din plin de această deschidere din partea mea şi să acţioneze pe tot parcursul zilei, de exemplu: de la 8.00 până la 22.00”, a scris Nicolae Robu pe pagina sa de Facebook.

Aceleiaşi postări, primarul Timişoarei i-a ataşat şi un sondaj realizat de el pe Facebook, susţinând că „subsemnatul, personal, prin postarea Facebook din 22.05.2018, reprodusă mai jos, am capacitat aproape 6.000 de persoane să-şi exprime susţinerea campaniei”. „Desigur, pledoaria mea a fost, aşa cum se poate vedea, să acţionăm pentru “curăţenie”, pentru legalitate, pentru statul de drept, cu respectarea legii, nicidecum cu încălcarea ei în numele nobleţei cauzei!”, a mai scris Robu.

Mai multe pentru tine:
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Kate Middleton, mesaj emoționant despre lupta cu cancerul: „Sunt momente de frică și oboseală”. Ce le-a transmis celor diagnosticați cu această boală
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Regele Charles, înrudit cu Contele Dracula! Care e miza secretă a vizitelor monarhului în Transilvania
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cum pregătește Elwira Petre prăjitura tiramisu pentru copii. Cu ce înlocuiește cafeaua din desert