Primarul Timişoarei a susţinut o conferinţă de presă live, pe pagina sa de Facebook

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Primarul Timişoarei, Nicolae Robu (PNL), a susţinut, vineri, o conferinţă de presă la sediul partidului, care a fost transmisă live pe pagina sa de Facebook, aceasta fiind, potrivit edilului, o premieră naţională, pe care spune că o va folosi în viitor şi pentru audienţe.

Conferinţa susţinută de Nicolae Robu a durat aproximativ o oră, transmisiunea live pe Facebook fiind întreruptă de două ori din motive tehnice, transmite corespondentul Mediafax.

”A apărut o nouă facilitate Facebook, aceea de transmisii live cu recepţionarea de comentarii în timpul transmisiilor. Avem, deci, la dispoziţie un instrument interactiv. Acest instrument este dedicat categoriei de personalităţi care au fani, pentru a putea interacţiona cu ei. Am considerat că putem folosi acest instrument pentru a transmite conferinţele de presă în direct pe Facebook, iar eu voi folosi acest instrument şi pentru audienţe. Pagina mea de tip «Public Figure» a fost acceptată de Facebook pentru această aplicaţie, aseară (joi seară- n.r.). Acum vom face în faţa dumneavoastră primul experiment. O cerinţă este să ai un wireless bun", a declarat Nicolae Robu pe Facebook.

Primarul Timişoarei obişnuieşte să fie activ şi pe YouTube şi pe pagina sa de Facebook, unde discută cu timişorenii pe diferite teme administrative ce privesc oraşul.

La sfârşitul lunii aprilie, Nicolae Robu le-a transmis timişorenilor un mesaj pe YouTube, el filmându-se singur cu telefonul mobil, în biroul său de la Primăria Timişoara.

”Mi-am cumpărat din Rhodos un trepied pentru telefon. Am pus telefonul pe el, m-am aşezat pe scaun, mi-a luat doar câteva minute. Când voi considera că este cazul, aşa voi face. Poate unii preferă să urmărească aşa, nu să citească. Vin cu o ofertă mai largă, eu sunt inovator”, spunea atunci Robu.

În videoclipul postat pe YouTube, edilul arăta că a semnat un contract pe fonduri europene în valoare de două milioane de lei, pentru reabilitarea unui parc din centrul oraşului.

De asemenea, în luna august, primarul Nicolae Robu anunţa pe Facebook că, în concediul petrecut în Sardinia, a compus o melodie intitulată "Suntem ca norii". El a postat piesa pe YouTube şi pe Facebook.

Mai multe pentru tine:
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Planul diabolic pus la punct de o femeie de afaceri acuzată că și-a ucis soțul pentru a pune mâna pe avere
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Ce a pățit un vlogger danez în timp ce făcea autostopul la noi în țară: „Tot ce ați auzit despre România e greșit”
Cum să câștigi la loto fără să plătești prea mult. Secretele știute doar de jucătorii de succes, bazate pe surse reale
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
”Neața, imbecililor!” Andrew, profilul grobianului clasic, abuzator toată viața sa. Cum îi saluta pe angajați la Palat
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare