Primăria Timişoara, amendă de 10.000 de lei pentru neîngrijirea Parcului Civic. Prefect: „Intenţia mea nu este neapărat să dăm amenzi“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Parcul de la Stadion a fost cosit de firmele primăriei FOTO Ş.Both

Garda de Mediu Timiş a aplicat o amendă în valoare de 10.000 lei şi au fost impuse măsuri, unele cu termen 1 iulie, altele cu caracter permanent.

UPDATE Primăria Timişoara a transmis prin purtătorul de cuvânt că amenda care va fi plătită este de 500 de lei. Potrivit legii contravenientul poate achita în termen de cel mult 15 zile de la data înmânării procesului verbal jumătate din minimul amenzii prevăzute pentru fapta săvârşită. Minimul din amenda dată de Garda de Mediu este 1.000 de lei, maximul fiind de 10.000.
 

Mihai Ritivoiu, prefectul de Timiş, a solicitat verificarea spaţiilor verzi din Timişoara, având în vedere că în mai multe locuri întreţinute de primărie iarba nu era cosită. 

“Înainte de începerea controlului prin parcurile din Timişoara, i-am chemat pe membrii comisiei mixte de control. Le-am spus că nemulţumirea locuitorilor Timişoarei este tot mai vocală, că acest lucru se vede în presa locală şi naţională, că există ambrozie crescută şi căpuşe prin iarbă. Le-am mai spus că intenţia mea nu este neapărat să dăm amenzi, ci să dinamizăm activitatea primăriei şi să dăm populaţiei un semnal de implicare. Ca dovadă, din momentul imediat ulterior anunţului de control, a început o frenezie a tăierii de iarbă şi de buruieni prin oraş”, a transmis prefectul Mihai Ritivoiu.

Controlul cerut de prefect este gata. Garda de Mediu a aplicat o amendă în valoare de 10.000 lei şi au fost impuse măsuri, unele cu termen 1 iulie, altele cu caracter permanent.

“Am să continui să urmăresc starea spaţiilor verzi. Avem 50.000 de copii în Timişoara, care au tot dreptul să se bucure în siguranţă de spaţiile verzi!”, a mai spus Mihai Ritivoiu.

Amenda a fost dată pentru două parcele din Parcul Civic (una în spatele bustului lui I.C. Brătianu, cealaltă în spatele magazinului Bega), necurăţate. Conform procesului verbal, iarba nu era cosită, ambrozia era crescută, coşurile din interiorul parcului sunt pline cu deşeuri menajere, multe revărsate pe alei.

Problema este că aceste suprafeţe de teren sunt în custodia firmei care modernizează parcul, astfel că firmele municipalităţii nu pot interveni acolo. Doar o parte din parc a fost predată autorităţilor pentru a putea fi curăţată de buruieni şi cosită iarba. Astfel, Primăria va contesta amenda. 

În celelalte parcuri verificate, Rozelor, Mocioni, Karlsruhe, Piaţa Crucii, Stadion, Clăbucet, Olimpia, comisia nu a mai găsit probleme.


Vă mai recomandăm să citiţi:

Garda de Mediu a amendat Primăria Timişoara cu 60.000 de lei pentru mizeria din oraş şi străzile nemăturate

Comisarii de la Garda de Mediu au confiscat 28 de ţestoase dintr-un restaurant chinezesc din Timişoara

Mai multe pentru tine:
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Greu se sătura să facă sex! „E superb! Crezi că am vreo șansă cu el?” Insațiabila Sarah s-a aruncat la picioarele unei celebrități din anturajul lui Trump
Cum prepară Mihaela Bilic sufleu de brânză. Rețeta folosită de medicul nutriționist
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Alexandra Căpitănescu va reprezenta România la Eurovision 2026. Cu ce piesă va urca pe scena internațională
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Carmen Brumă îți spune ce să mănânci în post ca să nu te îngrași! „Sunt tot felul de trucuri pe care trebuie să le știi”