Prietenie între doi rockeri: solistul trupei Iris Cristi Minculescu pus pe picioare de şeful clinicii ATI, Dorel Săndesc

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Cristi Minculescu (foto stânga) este prieten de mulţi ani cu doctorul Dorel Săndesc

Cristi Minculescu îi întoarce serviciul şefului Clinicii de Anestezie şi Terapie Intensivă a Spitalului Judeţean, Dorel Săndesc, care l-a convins să facă transplant de ficat, cântând pentru a aduna fonduri pentru ATI.

Trupa Iris vine pentru a opta oară să cânte la Timişoara, la invitaţia lui Dorel Săndesc, şeful Clinicii de Anestezie şi Terapie Intensivă (ATI) a Spitalului Judeţean. De această dată, legendarii rockeri au răspuns „prezent“ la congresul Internaţional de Ghiduri şi Protocoale în ATI şi Medicină de Urgenţă. Acum, Cristi Minculescu şi colegii săi au pregătit un concert doar pentru cei peste 1.000 de participanţi la congresul care are loc în această seară, în clubul Le Cinema.

Prietenia dintre Cristi Minculescu şi Dorel Săndesc este legată de chiar prima ediţie a congresului. „Nu aveam foarte mulţi bani, iar cei de la Iris erau cam circumspecţi să vină să cânte la un congres medical. Până la urmă au acceptat să vină şi, la câţi bani aveam să le dau, au călătorit cu trenul de noapte. Dimineaţa, în gară, pe ceaţă, i-am întâlnit nedormiţi, cu cearcăne şi cu ţigările în gură. A fost o imagine rock. Deşi eram rocker şi îmi placea Iris, abia atunci i-am cunoscut şi eu“, a povestit Dorel Săndesc. În prima ediţie s-au văzut, la cea de a doua s-au plăcut, iar în cel de-al treilea an s-au împrietenit.

Doi ani de trăit

Medic fiind, Dorel Săndesc a avut mai multe tentative de a discuta cu Cristi Minculescu despre problemele de sănătate. „Am observat că avea o problemă, dar de fiecare dată când am încercat să vorbesc, Cristi devenea reticent şi iritat. După trei ani, nu am mai fost dispus să-l las. I-am spus că dacă nu face ceva, mai are doar doi ani de trăit“, a mai declarat Săndesc.

Pus în faţa unei situaţii fără ieşire, solistul a acceptat să fie supus unei dificile operaţii de transplant de ficat. Dacă iniţial se credea că are ciroză, în cadrul investigaţiilor s-a descoperit diagnosticul: ficat polichistic, o boală eraditară. „Avea ficatul extraordinar de mare. Era neapărată nevoie de transplant, dar nu aveam donator. Ca prin minune, Rodica, soţia lui Cristi, s-a dovedit compatibilă. Aşa am plecat în Germania, pentru o operaţie unică în lume“, a mai spus Săndesc.

Nobel pentru dragoste

Impresionat de spiritul de sacrificiu al Rodicăi Minculescu, Dorel Săndesc i-a înmânat un cadou special. „Am făcut o diplomă pe care am scris «Premiul Nobel pentru Dragoste». Cei doi s-au refăcut complet, iar Cristi poate să cânte liniştit“, a mai declarat şeful Clinicii ATI de la Spitalul Judeţean Timişoara.

În cadrul congresului medical vor mai avea loc două evenimente importante. Vineri, în clubul Heaven, va avea loc un bal mascat, urmat de un spectacol de balet cu Răzvan Mazilu. Sâmbătă, manifestarea se va încheia cu o seară tradiţională românească, la Muzeul Satului Bănăţean, cu participarea maestrului Gheorghe Zamfir.

Mai multe pentru tine:
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Presupusul iubit al Rodicăi Stănoiu dezvăluie, în sfârșit, adevărul despre relația lor. Marius Calotă spune cine moștenește averea de milioane de euro VIDEO
Ce spune despre România un vlogger american ce a fost arestat în Rusia: Nu există nimic similar!
Ce spun psihologii despre oamenii care păstrează pungile, borcanele goale, hârtia de ambalaj „pentru orice eventualitate”
Horoscop 19-25 decembrie. Taurii sunt puși în fața unei decizii, risc de pierderi pentru Săgetători
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
În timp ce Katy Perry e îndrăgostită lulea de Justin Trudeau, Orlando Bloom nu mai acceptă să aibă orice iubită