Preşedintele Croaţiei, aflat într-o vizită de stat în România, trece azi şi prin Banat

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ivo Josipovic

În cursul după-amiezii de marţi, preşedintele Republicii Croaţia, Ivo Josipovic, va vizita, în intervalul orar 18.45 - 19.45, o serie de obiective din Timişoara: Muzeul de Artă din Piaţa Unirii, Domul Catolic, Opera şi Catedrala Mitropolitană.

Ivo Josipovic este al treilea preşedinte al Croaţiei de la obţinerea independenţei fostului stat iugolsav şi se află în funcţie din 2010. Pe lângă scurta vizită la Timişoara, preşedintele croat va merge astăzi şi la Reşiţa, unde se va întâlni cu membri au comunităţii croate. Ivo Josipovic s-a întâlnit ieri cu preşedintele României, Traian Băsescu, cu care a discutat despre perspectiva integrării europene a Republicii Croaţia, precum şi despre teme de actualitate ale agendei internaţionale.

Mai multe pentru tine:
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro
De ce e bine să dăm de pomană, de Moșii de Iarnă. Silviu Biriș: „Mulți oameni pleacă de aici triști.” De ce arpacașul pentru colivă se spală în 9 ape?
Sunt încă în vacanță? Cuplul regal român a rămas peste iarnă la Săvârșin, pe domeniul preferat al Regelui Mihai
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
De ce este coliva sănătoasă pentru organism? Iată ce beneficii are asupra tractului intestinal: „Atât timp cât nu are zahăr rafinat, e bună!”
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Ce s-a întâmplat exact când Nicolae Ceaușescu s-a întâlnit cu Părintele Arsenie Boca: „Vă vor cerne!"