Premieră medicală la Timişoara: Metodă de tratare a varicelor prin criogenare

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Spitalul Judeţean din Timişoara a fost dotat cu o aparatură specială prin care se pot face operaţii celor care au probleme cu varicele. Pacientul pleacă acasă în aceaşi zi

Tratarea varicelor prin criogenare se poate face cu ajutorul unei aparaturi achiziţionate de Universitatea de Medicină din Timişoara. Aceasta a pus tehnologia la dispoziţia Clinicii I Chirurgie, din cadrul Spitalului Judeţeţean. Primele operaţii s-au efectuat deja cu succes, acestea reprezentând premiere naţionale.

Este vorba despre tratarea varicelor prin criostripping, metodă prin care se îngheaţă vena safena şi se extrage. Avantajul faţă de strepping-ul clasic este că nu interceptează filete nervoase, iar pacienţii nu rămân parestezii. 

Faţă de celelalte metode, cum ar fi laserul endovenos şi radiofrecvenţă (ambele care se efectuează în clinica de la Timişoara) are avantajul costului redus. 

Pacienţii nu trebuie să-şi achiziţioneze fibra laser sau sondă de radiofrecvenţă, deoarece sonda de criostripping este resterilizabilă. Metoda se foloseşte în chirurgia de zi, pacientul părăsind spitalul în aceeaşi zi.

Mai multe pentru tine:
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Vrei rezultate perfecte în bucătărie? Top 7 mixere 2026 de pe eMAG și cel mai popular model, plus modele exclusive pentru pasionați
Despărțire șocantă la început de 2026. Prințul îi spune adio soției după 25 de ani de mariaj și divorțează brusc
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Ingredientul care îți îmbolnăvește creierul, dacă îl consumi după masă
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Roboți de bucătărie 2026: Top 7 modele care economisesc timp și te ajută să gătești ca un profesionist – pe eMAG
Ce pun japonezii în omletă, ca să iasă atât de bună și pufoasă. Arată ca un pandișpan și are un gust excelent
Dieta cu 5 mese pe zi a Ancăi Țurcașiu. Așa se menține în formă la 55 de ani: „ Mi-am dat seama că nu-mi place carnea și am renunțat la ea”