Povestea copilului de patru ani care a salvat patru vieţi după ce a fost ucis de TIR

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Organele unui băieţel de patru ani din Lugoj, care a murit în urma unui accident de maşină au ajus la Cluj, Bucureşti şi Târgu Mureş unde vor fi transplantate pentru a salva vieţile a alţi patru copii. 

Micuţul era singurul copil al unei familii din Lugoj. Vineri, 7 ianuarie, tatăl său, Florin Cosmin Voichescu, de 31 de ani, a luat băieţelul, pe Denis, cu maşina şi au plecat împreună să o ia pe mamă de la locul de muncă. Cei doi nu au mai ajuns la destinaţie. Maşina lor a lovit un tir, într-o intersecţie de pe centura Lugojului. Tatăl s-a ales doar cu zgârieturi, dar micuţul a ajuns de urgenţă la spital unde a fost conectat la aparate.  "Copilul a fost internat la Clinica de Anestezie Terapie Intensivă, în urmă cu aproximativ şase zile, în stare gravă, în comă, era dependent de aparatul de respiratie artificială", a precizat  purtătorul de cuvânt al Spitalului Judeţean din Timişoara, Liana Dacilescu.

Un copil va salva viaţa altor trei: părinţii au acceptat să-i doneze inima, rinichii şi ficatul

Tatăl nu a acordat prioritate

Primele cercetări ale poliţiştilor au arătat că tatăl copilului a fost vinovat de accident pentru că nu a observat la timp TIR-ul care circula regulamentar pe centură, cu un Peugeot 206. "Mi-a trimis un mesaj că mă aşteaptă la poartă şi după aceea m-a sunat că are un accident aici, la intersecţie. Când am ajuns aici era cel mic în salvare şi el în altă salvare. Veneau după  mine la lucru. Nu a mai avut probleme niciodată, de atâţia ani conduce. Are permis de la 18 ani şi nu a avut  niciun accident", a spus Ramona Voichescu, mama micuţului, pentru Redeşteptarea. În intersecţia în care a avut loc accidentul au mai murit trei persoane în accidente rutiere.

Mai multe pentru tine:
Black Friday 2025 „Bla-Bla Black Shopping Weeks” la XXXLutz: transformă-ți casa de sărbători cu piese spectaculoase și reduceri de până la 50%
Care este cel mai mare „viciu” al Dacianei Sârbu?! De abia acum a recunoscut! „De patru-cinci ori pe zi!”
Black Friday 2025 pe Flip.ro: cele mai mari reduceri la iPhone – economii de până la 1.000 de lei și telefoane premium sub 1.000 €
Din ce cauză tot mai mulți tineri se îmbolnăvesc de cancer de colon. Mâncarea care îi îmbolnăvește
Chillmas Deals 2025 pe eMAG: cele mai bune oferte pentru decorațiuni de Crăciun cu reduceri uriașe de până la 78%
Cele mai căutate cadouri pentru copii și adolescenți în 2025: Roblox, Minecraft, jocuri STEAM, Kendama și LOL
Cristina Teleanu, în lacrimi. Fosta avocată, devenită ciobăniță, acuzații grave pentru soțul ei: „Un om fără școală să mă umilească..."
Lancôme Bestseller în România: Parfumuri iconice, mascara virală și skincare premium pentru cadouri de lux
O nouă apariție de weekend a Prințesei Kate. Viitoarea regină a avut un mesaj de suflet: ”Ne lepădăm de ce nu ne mai e de folos”
A Diamond Is Forever: colecția Primul diamant TEILOR — bijuterii luxury de la 500 lei pentru cadouri care spun povești
Mariana Moculescu, mesaj dur pentru Alexandra Velniciuc „Nu înțeleg cine stă în spatele acestor decizii” De ce nu a fost lăsată în primă instanță să intre la priveghi și cum a apărut apoi alături de Nidia UPDATE