Povestea aromânului care a pictat Catedrala Mitropolitană din Timişoara. A lucrat şase ani la interiorul bisericii

Atanasie Demian a fost unul dintre cei mai importanţi pictori bănăţeni. Pictura interioară şi cea exterioară a Catedralei Mitropolitane a fost finisată de Atanasie Demian în 1956.

Familia din partea tatălui lui Atanasie Demian a venit în Banat din Macedonia grecească, parte a Imperiului Otoman în aceea vreme. Bunicul său, Dumitru, aromân din Melinikos (la nord de Salonic), s-a aşezat, precum mulţi alţi machedoni, în Ungaria, la Sighişoara, ca şi comerciant. Dumitru Demian a avut trei fii: Anastasie, tatăl pictorului, Otto, general în armata Austro-Ungară, precum şi secretar de stat în Guvernul Ungariei, şi medicul Aurel, fost prefect de Arad după alipirea Transilvaniei la Regatul României.
 

După moartea tatălui, Anastasie Demian (1876-1932) se stabileşte la Timişoara, unde ajunge directorul societăţii engleze de asigurare „Standard”. La Timişoara avea să se nască fiul său, Atanasie Demian, în 25 mai 1899.

După şcoala primară din cartirul Iosefin, Atanasie a urmat Liceul Piaris, unde îşi dă bacalaureatul în 1917. Apoi va fi încorporat în artamata Austro-Ungară. După înfrângerea Imperiului Austo-Ungar, în timpul ocupaţiei sârbeşti, Atanasie Demian se refugiază la Budapesta. Acolo avea să studieze alături de renumitul profesor Jozsef Rippl-Ronai (1861-1927). Ajunge la Roma, la Academia de Belle Arte.

„Preocupat de pictura religioasă bizantină, se opreşte la Ravenna, fascinat de Bazilica San Vitale, unul dintre monumentele cele mai importante ale arhitecturii bizantine din vestul Europei. Rămâne puţin timp la Ravenna. Pleacă la Paris unde învaţă cu adevărat pictura religioasă bizantină la Ateliers d’art sacre, ca discipol al unor mari maeştri ai picturii religioase, aşa cum a fost Georges Desvallieres şi Maurice Denis. Stă la Paris până la sfârşitul anului 1924, iar la începutul anului 1925 se întoarce în România, unde va profesa, vreme de patru ani, în cadrul catedrei de Artă Decorativă Bisericească la Academia de Belle Arte din Cluj”, scrie Dinu Barbu, în volumul „Armâni şi Megleniţi din Banatul Timişan”.

În vara anului 1929, Atanasie Demian petrece două luni pe Muntele Athos. Aici îşi va crea mental principiile unei noi doctrine artistice, imbinând tehnica picturii de pe Athos şi tradiţionalismul românesc. 

„Ceea ce a învăţat de la cei doi maeşti francezi ai picturii religioase, dar mai ales după experienţa de la Muntele Athos, va fi aplicat de Atanasie Demian la pictarea în frescă a pereţilor capelei Stella Maris aflată în grădina palatului de la Balcic (azi Bulgaria). Capela a fost construită de meşterul zidar Gaetan Denize, la cererea reginei Maria a României, pentru a fi folosită de familia regală pentru rugăciune. Interiorul a fost pictat în anul 1930 de Atanasie Demian, ajutat de Tache Papatriandafil”, a mai scris Dinu Barbu.

Pentru activitatea sa artistică Atanasie Demian a fost decorat în 1930 cu „Meritul cultural”.

În vara anului 1931, Demian călătoreşte în Spania ca să-l studieze pe El Greco şi Goya. La Toledo pictează singurul său peisaj, care se afla în anul 1940 la Legaţia română din Londra.

Printre operele sale mai importante se află cupola Catedralei Ortodoxe din Cluj, cupola în frescă de la Sighişoara, restaurarea picturii din mănăstirea Bodrog.

În 1937 a pictat panourile decorative din pavilionul românesc de la expoziţia internaţională de la Paris.

Cea mai importantă lucrare semnată de Atanasie Demian este pictura din Catedrala Mitropolitană din Timişoara. Aici, toată biserica a fost pictată în frescă, iar ornamentaţia în tempera. La catedrala timişoreană a pictat timp de şase ani. 

Din cauza celui de-al doilea Război Mondial şi a începutului comunismului, pictura interioară şi cea exterioară a Catedralei a fost finisată de Atanasie Demian în 1956.

A mai realizat fresca Palatului Culturii din Cugir, în 1967, alături de artistul plastic Vasile Pintea. 

Atanasie Demian a murit în 1977.

Între anii 2003-2006, pictura Catedralei Mitropolitane a fost restaurată, acesteia redându-i-se astfel strălucirea originală.