PORTRET Mariana Bândea îţi spune secretul învăţatului inteligent la vârste mici

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cu ani de experienţă, timişoreanca a început ca profesoară de franceză, iar acum este inspector pentru alternative educaţionale şi învăţământ particular.

PROFIL
Născută. 4 iunie 1952, Timişoara
Educaţie. Facultatea de Filologie, Universitatea de Vest
Experienţă. 33 de ani în învăţământ
Familie. Divorţată, are o fiică

Medicina a fost prima pasiune a Marianei Bândea, însă circumstanţele au făcut ca acea cale să nu mai fie urmată.


„În liceu îmi doream să fac medicină, însă pentru că nu mi-a plăcut chimia, sau mai mult nu mi-a plăcut profesoara de chimie, am hotărât să fac filologie. Am terminat facultatea în 1976, cu specializare în limbile franceză şi rusă, iar de atunci am intrat şi în învăţământ. Primul post a fost în mediul rural, la şcoala din Brestovăţ, unde am stat cinci ani. Am lucrat cu plăcere şi îmi aduc aminte cu plăcere de acei ani”, a povestit actualul inspector şcolar.
Primul „contact” cu alternativele educaţionale a avut loc acum aproape 20 de ani. „În 1991 am făcut cunoştinţă cu pedagogia Freinet, la un stagiu de perfecţionare sub egida ministerului, la care au fost invitaţi profesorii de franceză. Această pedagogie nu se adresa strict profesorilor de franceză. Este practicată în Franţa de la începutul secolului precedent şi care pe mine personal m-a atras. M-a atras producerea unei motivaţii a elevilor în procesul învăţării şi că promovează cooperarea între cadrele didactice”, şi-a amintit Mariana Bândea.

Experienţă în alternative


Din 1981, profesoara de franceză lucrează la Palatul Copiilor, la „Cercul de Cultură şi Civilizaţie Franceză“, unde a avut ocazia să pună în aplicare metode de educaţie alternativă, în particular pedagogia Freinet. „În 1993 s-a constituit Asociaţia Română pentru o Şcoală Modernă, asociaţie care are drept scop promovarea pedagogiei Freinet în rândul cadrelor didactice. Este o asociaţie profesională din care fac parte învăţători, educatoare, profesori, iar astăzi are caracter naţional. Curând vom sărbători 15 ani de predagogie Freinet”, a spus Mariana Bândea. Inspectoarea este şi preşedintele Asociaţiei pentru o Şcoală Modernă şi luptă pentru promovarea metodelor alternative.
„Este dificil să acreditezi ideea de alternativă, pentru că este vorba de rezistenţa la nou, de formarea noastră în învăţământul tradiţional. Dar cadrele didactice sunt persoane, unele dintre ele, foarte deschise, şi doresc ceea ce dorim şi noi: să descoperim cum să-l învăţăm pe copil să înveţe. Iar alternativele cred că oferă o motivaţie, creează un cadrul plăcut, care nu este plin de constrângeri, favorizează exprimarea liberă a copilului şi plăcerea de a merge la şcoală”, a explicat profesoara.

Întrebări şi răspunsuri

Ce reacţii aţi avut din partea părinţilor care au ales alternativul?


Părinţii sunt extrem de mulţumiţi, copiii sunt responsabili, sunt autonomi şi au plăcerea de a veni la şcoală. Poate că mulţi consideră că dacă cel mic învaţă în sistem alternativ până la ciclul primar va avea probleme. Nu e aşa, ei vor fi cei mai activi, au deprinderea de a lucra în echipă.

Poate deveni educaţia alternativă majoritară?


Mi-aş dori să coexiste învăţământul tradiţional cu alternativele educaţionale, pentru ca fiecare, în deplină cunoştinţă de cauză, să poată opta pentru una sau alta. În general, alternativele respectă un curriculum naţional, chiar dacă îl parcurg altfel.

Ce-i place


„Îmi place să călătoresc, să merg la spectacole. Îmi place să citesc, dar nu prea mai am timp. Îmi place să mă întâlnesc şi să-mi petrec timpul cu prietenii”, a spus Marian Bândea.

Ce nu-i place


„Nu-mi place minciuna. Nu-mi plac oamenii cărora le este greu să se implice, indiferent despre ce este vorba”, a explicat profesoara.

Mai multe pentru tine:
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
De câți bani ai nevoie ca să trăiești decent în Spania. O româncă a spus cât a cheltuit în noiembrie: „O viață fără lipsuri”
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Cine sunt, de fapt, Dragoș și Gheorghe Vîlcu, despre care se spune că finanțează din umbră Recorder și Hotnews
Furia Ancăi Alexandrescu după ce a pierdut alegerile la Capitală. Cum vrea să se răzbune
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Clarvăzătorul supranumit ”Nostradamus al zilelor noastre” face o profeție sumbră legată de Prințul William și Prințul Harry
Sărbători fără fiul și fiica ei, stabiliți în Franța și în Dubai. Cum își alină Marina Almășan dorul: „Beau cafeaua dintr-o cană cu chipul lor”. Ce meserii au Victoraș și Marinuș?