PORTRET Doru Iosif-Titz: „Cea mai mare satisfacţie pentru un actor sunt aplauzele"
0Este unul dintre cei mai experimentaţi actori de la Teatrul Naţional din Timişoara. Artistul a fost unul din membri fondatori ai Pro Musica şi a cântat în deschidere la Phoenix.
Profil
Născut: 14.05.1953. Adlkofen
Studii: Institutul de Teatru Târgu-Mureş
Experienţă: 32 de ani de teatru. Membru fondator ProMusica
Familie: Căsătorit cu Marcela, are o fiică, Ivona (20 de ani)
În buletinul lui Doru Iosif-Titz, la rubrica locul naşterii este trecut oraşul german Adlkofen, în ciuda faptului că actorul s-a născut la Timişoara. Explicaţia este simplă. Doru a fost înfiat după Revoluţie de tatăl vitreg care trăia în Germania. „Am aflat şi eu mai târziu de ce trebuie să apară în buletin locul de unde sunt părinţii adoptivi. Şi anume, părinţii reali să nu mai poată să revendice copilul”, a povestit actorul. Înainte să apuce pe drumul actoriei, Doru Iosif a cochetat cu muzica. A fost unul dintre membrii fondatori ai trupei Pro Musica, alături de Ilie Stepan, în 1974. A făcut parte din trupă în epoca progresiv-folk.
„La început am fost vocalist. Am simţit apoi nevoia să mai adaug ceva. Mi-a plăcut flautul şi am învăţat singur să cânt la acest instrument. De atunci, am cântat la numeroase instrumente de suflat”, a mai declarat Doru Iosif. A crescut în cartierul Elisabetin-Maria, de unde sunt muzicieni importanţi precum Nicu Covaci, Claudiu Rotaru, Ilie Stepan, Moni Bordeianu sau Bela Kamocsa. După ce a plecat din Pro Musica, Doru Iosif a înfiinţat formaţia Magna Carta, care era trupa de deschidere a celor de la Phoenix. În 1978 s-a apucat de teatru odată cu intrarea la Institutul de la Târgu-Mureş.
În deschidere la Phoenix
„Am intrat pe primul loc din ţară, iar când am terminat eram al doilea din coadă. Asta din cauza materiei Istoria patriei şi partidului”, a mai spus actorul. La terminarea facultăţii a fost repartizat la Reşiţa, unde a lucrat patru ani. „Ţin minte că făceam marele şlam acolo. Erau 32 de birturi pe care trebuia să le vizităm”, glumeşte Doru. Teatrul de la Reşiţa îi rămâne în amintire ca un „teatru de tranzit”, unde şi-au făcut ucenicia mulţi actori celebri. A revenit la Timişoara, pentru doar un an, apoi s-a mutat la Arad, oraşul unde l-a prins Revoluţia. Pe străzi, fireşte, pentru că aşa le stătea bine celor care aveau opinii. „Eram pe stradă, am decupat stema de pe steagul României şi aşa am manifestat. Dar nu am cerut niciodată să fiu revoluţionar. Sunt mândru, teribil de acest lucru”, a mai spus Doru.
Pentru că din teatru nu se poate trăi, Doru Iosif a încercat mereu să facă ceva care să îi aducă venituri în plus. A avut un birt în satul Zăbrani (judeţul Arad), „singurul birt de unde nu puteau să mă dea afară”, iar acum are o firmă de proiectări împreună cu soţia. Cei doi sunt foarte mândri de fiica lor, Ivona, care se află deja în al doilea an la studii în domeniul „media-culture”, în Hamburg.
Întrebări şi răspunsuri
Ştiu că ai o coleţie mare de instrumente muzicale. Care sunt piesele de rezistenţă?
Chiar zilele acestea am făcut comanda şi am primit de la Izmir un ney şi o cavală. Mai am un instrument numit schakhachiu, din Japonia, quema din Peru şi zafun, un instrument relativ nou. Am şi o colecţie de muzicuţe, unele primite cadou de la Iosif Costinaş, cu un an înainte să moară.
Ai vreo piesă preferată sau mai dragă?
Majoritatea pieselor le-am iubit şi m-au bucurat. Aş aduce un deserviciu celor care au pus suflet dacă aş alege una. Niciodată nu am numărat piesele. Nu vreau să fac palmares.
Ce-i place
„Apreciez umorul sănătos. Umorul bolnav este băşcălie. Din păcate ţara asta nu are umor. E plină de băşcălie. Pe de altă parte, îmi place să ascult muzică bună, indiferent de gen”, a declarat Doru Iosif.
Ce nu-i place
„Nu îmi place mitocănia şi noua ţopime. Dar nu tot ce ţopăie e ţoapă. Nu îmi place să fiu deranjat. De aceea, la rândul meu, nu deranjez pe nimeni. Nu îmi place nici faptul că în curând o să fie nevoie să traducem din limba română”, a mai spus actorul.