Pont de vară: turul Timişoarei pe canalul Bega GALERIE FOTO

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Bărcile cu motor, cele electrice, hidrobicicletele şi caiacele au populat canalul Bega. Problema barcagiilor este că nu există amenajate locuri de îmbarcare-debarcare, singurul doc fiind cel din zona terasei D'arc.

Viaţa pe canalul Bega este mai animată ca niciodată după lucările de decolmatare şi consolidarea malurilor, de anul trecut. Până să înceapă transportul public pe Bega, zeci de bărci şi hidrobiciclete împart luciul apei pentru agrement. Timişorenii şi turiştii au acum ocazia să descopere oraşul de pe apă, ori să se relaxeze într-un mod neobişnuit. Căpitănia Portului Timişoara nu are încă un regulament de navigare pe Bega, astfel că i-a acceptat pe toţi cei care au bărci, cu intenţia de a popula şi a promova plimbările pe canal.



GALERIE FOTO

Timişoreanul Florin Guliman a cumpărat patru bărci cu motor, două dintre ele fiind puse la dispoziţia celor care vor să se plimbe pe Bega. „Sper să se mişte ceva, să iasă lumea pe Bega. Eu am crescut cu bărcile, pentru că părinţii mei au lucrat ca ospătari la Marea Neagră. Bărcile le-am cumpărat din Italia şi nu trebuie înmatriculate, pentru că au sub şapte metri şi jumătate. Am ieşit pe Bega acum trei ani, iar acum am zis să facem ceva frumos pentru timişoreni şi să le închiriez. Oraşul este foarte frumos şi de pe apă, au ce vedea”, a spus Guliman.

O plimbare cu barca cu motor costă 25 de lei, pentru o oră. Capacitatea lor este de patru adulţi şi doi-trei copii. Se poate naviga până la Uzina de Apă, în aval, iar de cealaltă parte, în amonte, se merge până aproape de ecluza de la Sânmihaiul Român.

Barcă de 40.000 de euro

Bega Boat Tours oferă cea mai spectaculoasă barcă de pe canalul Bega, marca Duffy Electric, achiziţionată din SUA, contra sumei de 40.000 de euro. Şi aceasta pleacă din micuţul port improvizat lângă terasa D’arc.

Este o barcă cu motor electric, eco, silenţios, fără vibraţii, fără uleiuri sau alţi cobustibili, fabricată de cei mai vechi producători de bărci electrice din lume”, a spus Nicu Bârsan, proprietarul bărcii.



GALERIE FOTO

Interiorul Duffy-ului oferă canapele de piele, bar şi muzică. Capacitatea bărcii este de 12 persoane, iar cu anumite ocazii se poate servi catering şi un pahar de şampanie. „Barca este închisă complet, dar geamurile se pot deschide. Am avut barca închiriată pentru zile onomastice, petreceri ale burlăciţelor”, a mai spus Bârsan.

Închirierea bărcii costă 250 de lei pe oră, dar există şi opţiunea de o jumătate de oră, pentru 150 de lei. Într-o oră se poate naviga de la Solventul până la Uzina de Apă. Barca se deplasează cu şase noduri, viteza maximă admisă pe canalul Bega.

Micuţa staţie din zona Pelicanului este singurul loc de îmbarcare şi debarcare, fiind împărţită frăţeşte de toţi barcagiii.

Pedalare pe Bega

Cele mai multe ambarcaţiuni de pe Bega sunt hidrobicicletele care se pot închiria din zona terasei Boss. Aici există 16 hidrobiciclete, două caiace duble şi patru bărci electrice.

„O hidrobicicletă, în care intră patru persoane, costă 20 de lei pe ora, caiacul 10 lei, iar bărcile între 40 şi 60 de lei. Recomandăm oamenilor să plece în aval, nu spre amonte. Pentru că la dus e mai greu, dar revenirea se face mai uşor şi revin obosiţi. Mai sunt unii care de distracţie ciocnesc bărcile, spre disperarea noastră”, a explicat Ciprian Matei, administratorul firmei. Cu hidrobiciclete se poate pedala de la Podul din Maria până în zona Uzinei de Apă.




Mai multe pentru tine:
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Trei zodii intră într-o nouă eră a abundenței începând cu 5 februarie 2026. Au parte de oportunități neașteptate, iar viața li se schimbă radical
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cele 3 zodii care au șanse să câștige la LOTO sau să primească o sumă mare de bani, în acest weekend
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie