Pompierii explică cât de simplu este să folosiţi un stingător în cazul unui incendiu VIDEO

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În cazul unui incendiu de mică amploare, este important să ştim cum să acţionăm până la sosirea pompierilor. Urmăriţi un video postat de cei de la ISU.

Trebuie ştiut că stingătoarele sunt de trei feluri: cu pulbere, cu spumă şi cu dioxid de carbon. Acestea se folosesc în funcţie de materialul care ar putea arde. Pentru materiale solide precum hârtie, lemn, cărbune, textile, cauciuc, plastic, etc. folosiţi un extinctor cu pulbere sau unul cu spumă.

Pentru materiale lichide sau solide, care se topesc foarte greu, precum benzină, petrol, ulei, alcool, vopsea, ceară, se foloseşte un extinctor cu pulbere, cu dioxid de carbon sau cu spumă. 


În clipul de mai jos puteţi vedea cum se foloseşte în mod corect un stingător, pentru limitarea unui incendiu. 

"Se prinde stingătorul, se scoate siguranţa, se prinde furtunul şi se îndreaptă spre direcţia focarului, iar apoi se acţionează levierul", spune pompierul de la ISU. Videoclipul a fost distribuit pe pagina de Facebook a celor de la Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă.

Stingătoarele trebuie amplasate în locuri vizibile, trebuie verificate anual şi se achiziţionează în funcţie de natura materialelor care pot provoca incendii. 

Mai multe pentru tine:
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
6 mirosuri care trădează o casă modestă
Ce pătimeau prințesele din cauza apetitului sexual ieșit din comun al lui Sarah Ferguson. A fost o mamă de coșmar
Interviu Verginia Vedinaș, deputat SOS: „În cariera politică, deciziile grele sunt frecvente”
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Profesoarele au ajuns să se roage de părinți să nu le aducă nimic de 1 și 8 martie: „A ieșit o semi ceartă, că nu au cum, că văd alții de la alte clase și ce o să zică lumea”
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă