Polițiștii timișoreni caută trei persoane suspectate de tâlhărirea lui Traian Orban

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Traian Orban, președintele Asociației Memorialul Revoluției

Președintele Asociației “Memorialul Revoluției” din Timișoara a fost victima unei tâlhări, după ce a depistat trei hoți care cotrobăiau la ora 3 dimineața, într-una din camerele din noul de pe strada Oituz.

Polițiștii nu au reușit încă să îi identifice pe cei care au pătruns în noul sediu al Asociației “Memorialul Revoluției” unde l-au lovit pe Traian Orban, iar apoi un plecat cu câteva obiecte. Totul s-a întâmplat pe 25 februarie, în jurul orei 3 dimineața, când președintele Asociației “Memorialul Revoluției” a fost trezit de zgomotul făcut de hoții care cotrobăiau într-una din încăperi.

Poliția a fost sesizată că la sediul Asociației Memorialul Revoluției s-a petrecut un jaf. Domnul Traian Orban a depistat trei persoane care încercau să sustragă anumite obiecte. Unul dintre hoți i-a aplicat o lovitură în față, iar când a căzut pe jos i-au furat și telefonul mobil din buzunar”, a declarat Andreea Cinteză, purtătorul de cuvânt al IPJ Timiș.

Cei trei sunt căutați de polițiști pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărire și riscă ani buni de închisoare. “Nu au fost încă prinși, dar avem un cerc de suspecți care se ocupă cu astfel de spargeri”, a mai spus Andreea Cinteză.
 

Mai multe pentru tine:
Oana Zăvoranu sare la gâtul Adelei Popescu! Ce a enervat-o la culme la soția lui Radu Vâlcan: „Când o vedeți pe distinsa pe undeva că se rupe în figuri...”
Taiwanul raportează activitate militară chineză după ce Blinken a părăsit Beijingul
Adevărul despre Moscova lui Putin, dezvăluit de un vlogger român din Rusia. „Vă spun după 20 de ani de trai aici“ VIDEO
Țara unde românii au un salariu de 5.000 de euro pe lună. Ce spune Daniel, stabilit de mai bine de 30 de ani: „Există un mit, când vorbim de salariu"
Andreea Marin, apariție ravisantă la Gala «Nu există nu se poate». A slăbit atât de mult încât zici că are 20 de ani, iar rochia cu crăpătură i-a venit perfect: „Ar trebui să îmi țin mai în frâu inima”
Cât de sănătos este să renunți la lift și să urci scările. Poate reduce riscul bolilor cardiovasculare și chiar cel al unui deces prematur
A fost directoare de bancă, dar a renunțat la job pentru un scop nobil. Irina Bogdan: „Trebuie să ne păstrăm copiii în țară“
Antrenorul de minți. Șahistul Flavius Mihailiuc învață copiii să judece corect: „Sunt abilități care le va trebui în viață“
Coșmarurile care îi duc în pragul disperării pe mulți români. „M-am mutat, a fost insuportabil”
Un medic, triatlonist la 83 de ani, împărtășește reţeta sănătăţii sale: patru principii-cheie ale dietei
Alexandru Ciucu, gest de milioane față de Alina Sorescu, la trei zile după ce a fost filmat cu noua iubită. Ce cadou i-a luat, în semn de împăcare: „Aduc mereu bucurie ...”