Poliţiştii de frontieră din Timiş au prins patru algerieni care au trecut vama ilegal

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Poliţiştii de frontieră timişeni au depistat noaptea trecută un grup de migranţi, format din patru persoane, care se îndrepta dinspre Serbia spre România. În acest caz au fost întocmite actele premergătoare începerii urmăririi penale sub aspectul săvârşirii infracţiunii de trecere ilegală a frontierei de stat.

Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Lunga au depistat  un grup de migranţi, format din patru persoane, toţi bărbaţi. Cei în cauză nu aveau documente de identitate asupra lor şi nu vorbeau limba română, motiv pentru care au fost duşi la sediul Sectorului Poliţiei de Frontieră, în vederea clarificării situaţiei. În toate cazurile s-au stabilit că persoanele depistate sunt cetăţeni din Algeria cu vârste cuprinse între 19 şi 41 de ani, care au trecut ilegal frontiera din Serbia în România.

În cadrul primelor cercetări au declarat că doreau să ajungă în Spaţiul Schengen şi au procedat în acest fel pentru că nu posedă o viză valabilă. Pe numele bărbaţilor au fost întocmite lucrări penale sub aspectul săvârşirii infracţiunii de trecere ilegală a frontierei de stat, urmând ca la finalizarea cercetărilor să fie luate măsurile legale ce se impun.

Mai multe pentru tine:
Cât au ajuns să coste două nopți de cazare la pensiunea Andreei Esca, la începutul lunii martie. Nu oricine își permite
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
O vedetă de televiziune e desfigurată din cauza unei infecții provocate de implanturile mamare: „Aveam silicon chiar și în ganglionii limfatici. E groaznic să îmbătrânești 20 de ani peste noapte”
Horoscop săptămâna 20-26 februarie. Patru zodii au noroc pe toate planurile, iar un nativ primește vești mari la locul de muncă
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model