Poliția, o prezență obișnuită la slujbele din parohia cartierului istoric timișorean Fabric

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Biserica ortodoxă ”Sfântul Ilie”, primul lăcaș de cult din cartierul Fabric, a devenit punct de patrulare pentru forțele de ordine. Polițiștii și-au făcut apariția de mai multe ori pentru a supraveghea discuțiile contradictorii dintre enoriași și noul paroh.

În urmă cu două luni, după ce fuseseră decăzuți din funcție doi dintre preoții care au slujit zeci de ani în respectiva biserică, poliția își făcea apariția pentru a-l instala pe noul paroh. Primit cu huiduieli, preotul Adrian Floca, fost în Arhiepiscopia Aradului, a oficiat prima slujbă într-un lăcaș de cult aproape lipsit de enoriași.

Noul paroh fusese instalat în urma unui concurs organizat cu mare rapiditate, în toiul scandalului cauzat de împotrivirea fostului deținător al funcției de a ceda o clădire pentru care conducerea Arhiepiscopiei Timișoarei avea interes. Ca un fel de ironie a sorții, acesta pleacă acum la Arad, pentru a scăpa de abuzuri.

Victimele regimului totalitar din Mitropolia Banatului: preotul din biserica Fabric pleacă la Arad ca să scape de abuzuri

Potrivit credincioșilor de la Fabric, la slujba de săptămâna trecută, preoții Cricovean și Munteanu au încercat să țină o cuvântare de mulțumire, înainte de a pleca din parohie. După ce aceștia au fost întrerupți de parohul Floca, enoriașii au început să vocifereze, imediat făcându-și apariția un alt echipaj de poliție.

„Noul paroh pare foarte autoritar, poate mai mult decât ar trebui. Noi nu vom mai protesta la Mitropolie, se pare că nu mai are nici un rost", a declarat Nicolae Ignea, consilier parohial. Potrivit acestuia, parohul le-a spus credincioșilor pe un ton ridicat că ”dacă cineva se va atinge de el” va chema imediat poliția. Până acum însă, toate protestele credincioșilor, organizate de multe ori în fața Catedralei Mitropolitane și a sediului Arhiepiscopiei Timișoarei, au fost pașnice.

Scandal în biserică: Enoriaşii îl acuză pe Episcopul-Vicar Paisie Lugojanu de păcatul vanităţii

Chiar dacă măsurile de mutare a preoților li se par în continuare excesive și injuste, enoriașii din Fabric spun că s-au împăcat cu ideea și că nu vor mai ieși în stradă. Înaltpreasfințitul Nicolae, mitropolit al Banatului, nu a mai întors deciziile de îndepărtare a preoților de la Biserica ”Sfântul Ilie” după ce și-a recuperat dreptul de semnătură administrativă. ÎPS Corneanu îi ascultase pe credincioșii care au venit cu petiții la mitropolie, repunându-l în funcție pe fostul paroh Cricoveanu, înainte ca Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române să îi retragă dreptul la semnătură pe motiv că starea sa de sănătate este precară.

Scandaluri care au zguduit biserica ortodoxă din Banat

În prezent, mitropolitul semnează actele administrative, care sunt contrasemnate de episcopul-vicar PS Paisie Lugojanul. Activitatea Arhiepiscopiei Timișoarei este în continuare supravegheată de Înaltpreasfințitul Irineu al Olteniei, așa cum s-a întâmplat și în perioada în care Nicolae Corneanu nu a avut drept de semnătură.

Mitropolitul Banatului a fost  repus  în drepturi  de ochii  lumii. Vezi cine îl supraveghează în continuare

Mai multe pentru tine:
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
A ajuns de la o pensie de 850 € la venituri de 3.500 €. Metoda folosită de un pensionar de 77 de ani
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Proxenetism la Palat? Ducesa i-a oferit lui Jeffrey Epstein o femeie „singură și cu un corp grozav”. Nici fiicele ei n-au scăpat
VIDEO Informații înfiorătoare despre unul dintre cele mai scandaloase cazuri din istorie. Safari uman la 70.000 de lire sterline. Mai mulți bogați au ucis cu cruzime copii și femei, familii întregi. Cum s-au organizat excursiile de vânătoare umană
Ce s-a întâmplat exact când Nicolae Ceaușescu s-a întâlnit cu Părintele Arsenie Boca: „Vă vor cerne!"
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Horoscop 17 februarie. Fecioarele simt nevoia de retragere, oportunități de dezvoltare profesională pentru Pești
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare