PLUS cere ministrului Transporturilor să deschidă traficul pe Autostrada Muzeu. „Parte dintre deficienţe se află chiar în afara părţii carosabile“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

PLUS Timiş, PLUS Arad şi PLUS Hunedoara vin cu o solicitare către ministrul Transporturilor: să facă toate demersurile necesare pentru deschiderea lotului 3 al Autostrăzii A1.

Amânată de prea mult timp, deschiderea lotului 3 al Autostrăzii A1 Lugoj-Deva continuă să rămână la stadiul de necesitate şi în condiţiile schimbării guvernului. Cei 21 de kilometri de la Ilia la Holdea, care, deşi finalizaţi, nu au fost daţi în folosinţă îşi păstrează încă rolul de lot muzeu, în timp ce traficul se desfăşoară pe o şosea cu o singură bandă de mers pe sens, aflată într-o stare necorespunzătoare, cu predispoziţie ridicată pentru producerea de accidente rutiere.

“Fisura în asfalt şi celelalte probleme minore identificate de fostul ministru al Transporturilor chiar înainte de inaugurare nu au reprezentat niciodată motive suficient de plauzibile pentru ca acest tronson să rămână închis circulaţiei. De altfel, parte dintre deficienţele constatate se află chiar în afara părţii carosabile, iar remedierea lor s-ar putea realiza şi în condiţii de trafic, eventual unul cu restricţii de viteză. Au recunoscut acest fapt inclusiv reprezentanţii CNAIR, compania de drumuri achitând aproape integral costurile construcţiei. Cu toate acestea, neconformitatea lucrărilor şi apoi refuzul firmei constructoare de a prelungi garanţia de la 4 la 10 ani au devenit motiv de reziliere a contractului, decizie contestată deja în instanţă de constructor şi care deschide seria unor procese ce se pot întinde pe o durată de câţiva ani. Ani în care, cel mai probabil, din cele trei judeţe vestice traversate de Autostrada A1, Timiş, Hunedoara şi Arad, se vor pierde în continuare vieţi omeneşti pe drumurile naţionale adiacente autostrăzii”, se arată în comunicatul PLUS Timiş.

PLUS consideră că refuzul de a deschide Autostrada A1 a reprezentat o decizie arbitrară, un nod în papură găsit de Guvernul Dăncilă firmei constructoare, care a fost asumată în detrimentul cetăţenilor, asemeni multor decizii controversate ale acestui executiv. 

“Tocmai de aceea, solicităm ca actualul Ministru al Transporturilor, Lucian Bode, să îniţieze de îndată toate demersurile necesare pentru deschiderea lotului 3 al Autostrăzii A1, un obiectiv de importanţă majoră pentru regiunea de Vest şi nu numai. Viaţa cetăţenilor trebuie să aibă prioritate, iar fiecare kilometru de autostradă dat în folosinţă reprezintă un pas în plus pentru respectarea acesteia!”, mai susţin cei din partidul lui Dacian Cioloş.

Mai multe pentru tine:
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
AUDIO. Înregistrare șocantă cu Ion Duvac, membru în Colegiul Psihologilor. Îi cere pacientei să facă o poză cu vaginul: „Ia dă-ți tu voie să vedem ce-i cu păsărica ta”
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Prințul William răbufnește: ”Mi-am pierdut calmul”. N-a mai rezistat și a mărturisit la Premiile BAFTA
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Pensii mai mari de la 1 iulie 2026. E vorba de românii care au lucrat în această țară din Europa