Persoanele vindecate de COVID pot rămâne mult timp fără miros. „Cel mai vechi pacient cu asemenea tulburări are peste şase luni”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Pierderea temporară a mirosului, cunoscută sub numele de anosmie, este principalul simptom neurologic şi unul dintre primii indicatori ai infecţiei cu coronavirusul SARS-Cov-2.

Pe lângă simptomele respiratorii, cum ar fi tuse şi dificultăţi de respiraţie, infecţia COVID provoacă şi pierderea mirosului şi a gustului. Această pierdere temporară a mirosului, cunoscută sub numele de anosmie, este principalul simptom neurologic şi unul dintre primii indicatori ai infecţiei cu coronavirusul SARS-Cov-2. Mulţi dintre cei care se vindecă, rămân însă o perioadă de timp, mai scurtă sau mai lungă, cu aceste probleme.  

Corina, din Timişoara, s-a îmbolnăvit de COVID în perioada sărbătorilor, a făcut o formă uşoară, dar s-a vindecat, însă mirosul nu i-a revenit nici acum în totalitate. 
 

„Am început să fac propriul sondaj printre cunoscuţii care ştiam că avuseseră virusul. Alţi membri ai familiei şi prieteni care au avut forme medii şi forme severe îmi spun că şi astăzi, după opt luni de la vindecarea virusului, au tulburări de miros. În ceea ce priveşte alimentaţia, pofta de mâncare nu mai vine simţind mirosul alimentelor, iar alimentaţia a devenit un proces mecanic, în sensul că plăcerea de a mânca este redusă. De asemenea, parfumurile, aromele care îmi plăceau înainte de COVID, acum nu mai au niciun farmec, niciun efect, nicio plăcere. Sentimentul pe care îl am acum este unul de handicap olfactiv. Ştiu că sunt norocoasă că acesta este, sper, singurul efect secundar al bolii, dar bucuria vine şi din miros, iar sentimentul că poţi pierde unul dintre elementele esenţiale ale vieţii este deprimant”, a declarat timişoreanca. 

Referitor la această problemă, am cerut părerea medicului Virgil Musta, şeful secţiei COVID a Spitalului de Boli Infecţioase din Timişoara. 

„Există pacienţi, chiar dacă au făcut forme uşoare, care rămân cu o serie de simptome restante. Sunt unii care peste şase luni de zile spun că au tulburări de miros şi de gust, unii acuză oboseală, dureri de cap sau furnicături. Tulburările de miros şi de gust sunt legate de afectarea nervilor olfactivi şi gustativi. E o tulburare neurologică. Dacă virusul a afectat şi centrii cerebrali, atunci poate fi afectare pe o perioadă mai lungă. Practic, sunt nişte afecţiuni neurologice care au apărut în timpul COVID. Nu sunt simptome grave, dar sunt neplăcute şi afectează viaţa. De asta e mai bine să prevenim îmbolnăvirea. Degeaba spun unii că nu e o problemă dacă fac o formă uşoară. Iată că mulţi au făcut o formă uşoară şi uite că au rămas cu aceste simptome neplăcute”, a declarat medicul Virgil Musta, şeful secţiei COVID de la Spitalul de Boli Infecţioase din Timişoara. 

Mai sunt încă pacienţii care s-au tratat la spitalul din Timişoara la începutul pandemiei de COVID, dar încă nu şi-au recăpătat complet mirosul. 

„Din ce am urmărit eu, cel mai vechi pacient cu tulburări de miros are peste şase luni. Apoi, n-am mai urmărit, pentru că au apărut nebunia la noi. Dar nu ştim exact cât durează, nu ştim dacă e afectare permanentă. Ar trebui să fie tranzitorie, dar nu ştim. Nu ştim ce leziuni a produs. Leziunile neurologice minore sunt mai puţin analizate”, a mai spus Musta. 

„Nu putem spune că mirosul va reveni în procent de 100%” 

Oamenii de ştiinţă încearcă să afle dacă pierderea mirosului asociată infecţiei COVID-19 diferă de pierderea mirosului cauzată de alte virusuri respiratorii. Şi, potrivit medicului Musta, par să existe câteva diferenţe notabile. 

„În cazul infecţiei COVID pierderea mirosului tinde să se instaleze brusc şi sever. De asemenea, nu este însoţită de congestie nazală - simptom, asociat de obicei cu stadiile incipiente ale anosmiei induse de virusurile respiratorii. Pierderea mirosului la persoanele cu infecţie COVID este adesea însoţită de pierderea gustului. Există cercetări care arată că pacienţii infectaţi cu noul coronavirus nu pot face diferenţa între gustul amărui şi cel dulce. Experţii suspectează că acest lucru se datorează faptului că noul coronavirus afectează celulele nervoase implicate direct în senzaţia de miros şi gust. De asemenea, pierderea mirosului poate fi un indicator al unei forme uşoare sau medii de infecţie COVID. 86% din pacienţii cu forme uşoare sau medii de infecţie au raportat probleme cu simţul mirosului şi modificări în percepţia gustului, arată rezultatele unui studiu publicat în US News and World Report”, prezentat de Corina Mella, medic primar ORL, coordonator Centrul de Voce din Spitalul Euroclinic. 

Dacă în timpul unei răceli obişnuite pierderea mirosului şi gustului durează de obicei între trei şi şapte zile, în infecţia cu SARS-Cov-2 lucrurile sunt neclare. 

„Nu putem spune cât durează lipsa mirosului într-o infecţie COVID, nu avem informaţii, poate să dureze 14 zile, trei săptămâni sau poate să dureze mai mult. De asemenea, nu putem spune că mirosul va reveni în procent de 100% după ce pacienţii se vindecă. Acest lucru depinde de mai mulţi factori, printre care şi de perioada de timp în care simţul a fost afectat”, mai susţine medicul Corina Mella, citat de site-ul clinicii Regina Maria. 

Vă recomandăm să mai citiţi: Vaccinul în balanţa unui medic celebru: O campanie provaccinare demagogică, prezentând totul în roz e total ineficientă Prima persoană vaccinată împotriva virusului SARS-Cov-2, la Timişoara: Vreau să-mi încep viaţa de dinainte. Îmi doresc viaţa înapoi VIDEO  

Mai multe pentru tine:
Chillmas Deals 2025 pe eMAG: cele mai bune oferte pentru decorațiuni de Crăciun cu reduceri uriașe de până la 78%
Confesiunile lui Dragoș Dolănescu, la 50 de ani. Totul despre soția lui din Costa Rica: „A avut grijă de fiul meu orfan de mamă”. Ce meserie are femeia cu inimă de aur?
Ținutele care au făcut senzație la aniversarea PRO TV. Cum s-a îmbrăcat Mihaela Rădulescu la patru luni de la moartea lui Felix Baumgartner
Top 15 băuturi pentru Sărbători 2025–2026: vinuri medaliate cu aur, ediții rare de colecție și reduceri uriașe de până la 8.500 lei
De Meghan nici nu vrea să audă, însă pe Harry l-ar primi înapoi acasă oricând. Cât de perfid pare planul lui Kate!
Lancôme Bestseller în România: Parfumuri iconice, mascara virală și skincare premium pentru cadouri de lux
Black Friday 2025 „Bla-Bla Black Shopping Weeks” la XXXLutz: transformă-ți casa de sărbători cu piese spectaculoase și reduceri de până la 50%
Cristina Teleanu, în lacrimi. Fosta avocată, devenită ciobăniță, acuzații grave pentru soțul ei: „Un om fără școală să mă umilească..."
Cele mai căutate cadouri pentru copii și adolescenți în 2025: Roblox, Minecraft, jocuri STEAM, Kendama și LOL
Descoperire fantastică. Organul care produce aproape toată serotonina din corp. Nu e creierul. Din cauza asta ne îmbolnăvim de anxietate și depresie
A Diamond Is Forever: colecția Primul diamant TEILOR — bijuterii luxury de la 500 lei pentru cadouri care spun povești