Pasajul Solventul, un obiectiv de primă prioritate în Timişoara, a intrat în licitaţie pentru execuţie

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Liniile de cale ferată din Ronaţ FOTO Zyrakses

Valoarea totală a investiţiei se ridică la 27.850.000 euro, sursa de finanţare provenind în totalitate de la bugetul local.

Unul dintre cele mai aşteptate proiecte de infrastructură din Timişoara este realizarea pasajul Solventul, care va putea face posibilă circulaţia între cartierele Ronaţ şi Iosefin, a intrat în licitaţie pentru execuţie. 

Vestea a fost dată de Nicolae Robu, primarul Timişoarei, pe pagina sa de Facebook.

“Un obiectiv de primă prioritate pentru oraş a ajuns, prin depăşirea tuturor obstacolelor, printr-o perseverenţă totală, la licitaţie pt execuţie lucrări! Pasajul Solventul va fi al 5-lea pasaj realizat cu mine ca Primar. Reamintesc, celelalte 4 sunt:

• Michelangelo, realizat pe fonduri europene

• Jiul, realizat pe fonduri locale

• Popa Şapcă, realizat pe fonduri locale

• Iulius, realizat pe fonduri private, ca impunere a Primăriei

Toate au însemnat deranj pentru dumneavoastră, stimaţi timişoreni, o ştiu foarte bine şi, de aceea, vă mulţumesc şi cu această ocazie că mi-aţi fost alături! Şi vă asigur că: Împreună, facem Timişoara mai tare ca oricând!”, a scris Robu.


 

Proiectul “Solventul” prevede trecerea pe sub nouă linii de cale ferată, în subteran, a prelungirii Căii Bogdăneştilor, împreună cu liniile de tramvai, până la intersecţia cu strada Gării, iar apoi construcţia unui pod nou peste Bega. 

Valoarea totală a investiţiei se ridică la 27.850.000 euro, sursa de finanţare provenind în totalitate de la bugetul local.
 

Proiectul stagnat mulţi ani, pentru că proprietarul terenului de la fostul combinat Solventul nu putea face o donaţie municipalităţii din cauza unor probleme cu Ministerul Finanţelor. O porţiune din terenul implicat în investiţie apare în evidenţele ANAF ca având construcţii ipotecate, care în realitate nu există.

Mai multe pentru tine:
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
O vedetă de televiziune e desfigurată din cauza unei infecții provocate de implanturile mamare: „Aveam silicon chiar și în ganglionii limfatici. E groaznic să îmbătrânești 20 de ani peste noapte”
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Horoscop săptămâna 20-26 februarie. Patru zodii au noroc pe toate planurile, iar un nativ primește vești mari la locul de muncă
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
De câtă carne ai nevoie pentru 100 de sarmale. Secretul gospodinelor pentru o mâncare delicioasă