Parte a sistemului contestat în stradă, primarul Timişoarei se consideră „fără păcat”: „Am fost loial şi corect. Muncesc enorm şi voi continua să fac la fel”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Primar al Timişoarei şi vicepreşedinte al PNL, Nicolae Robu, a declarat că nu se simte vizat de protestele antisistem FOTO www.tion.ro

Tragedia din clubul Colectiv din Bucureşti au declanşat o serie de proteste în toată ţara, zeci de mii de oameni revoltându-se împotriva sistemului şi a actualei clase politice. Parte a acestui sistem, din funcţia de primar al Timişoarei, copreşedinte al PNL Timiş şi vicepreşedinte al PNL la nivel naţional, Nicolae Robu nu se simte în niciun fel vizat de protestele străzii.

Mii de tineri au ieşit în stradă la Timişoara pentru a protesta împotriva actualei clase politice, iar ţinta unor huiduieli, e adevărat, răzleţe, a fost şi primarul Nicolae Robu, copreşedinte al PNL Timiş. Întrebat dacă se simte vizat de protestele antisistem şi dacă ar trebui să schimbe ceva la el, primarul Nicolae Robu a declarat că nu are ce să îşi reproşeze.„În ceea ce mă priveşte mă consider fără păcat faţă de cetăţeni. Am fost loial şi sunt loial. Am fost corect şi sunt corect şi tot ce am spus e valabil şi la timpul viitor. Muncesc enorm şi voi continua să o fac. Respect oamenii, dar e şi dreptul meu să pretind vizavi de mine respect. Mai departe, unii mă vor agrea, alţii nu mă vor agrea”, a spus Nicolae Robu.

Primarul Timişoarei a mai spus că abordările generalizate sunt din start greşite. „Nu există nicio grupare de oameni care poate fi considerată în bloc într-un fel sau altul. Nu poţi spune că toţi ziariştii sunt buni, după cum nu poţi spune că toţi ziariştii sunt răi. Nu poţi spune că toţi primarii sunt buni şi nici că toţi primarii sunt răi. Putem continua şi nu putem spune nici că toţi preşedinţii de ţară de pe planetă sun buni sau răi. Trebuie să înţelegem lucrurile că e elementar. Nu putem face catalogări în bloc. Fiinţa umană este complexă. Nu poţi să o apreciezi la adevărata ei valoare decât văzând-o la treabă. Sunt atâtea cazuri cu oameni care au părut impecabil şi când au fost într-o funcţie au arătat cu totul şi cu totul altceva. Nu merge aşa. Toate partidele sunt la fel, prin urmare, ce facem? Renunţăm la sistemul democratic. Nu e în regulă. Poate cineva spune că absolut toţi cei care s-au dus în stradă au avut o atitudine pur civică? Nu aţi văzut cum unii au încercat să politizeze toată această Şmişcare a străzii în care a venit o majoritate nemulţumită de ce se întâmplă în ţară?  Şi unii atâta lipsă de respect au încât au considerat că este momentul potrivit să se lipească şi ei”, a spus primarul Nicolae Robu. Edilul a spus că a fost chemat în piaţă, dar a refuzat să meargă, considerând asta o lipsă de respect la adresa protestatarilor nemulţumiţi de clasa politică. 

Mai multe pentru tine:
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Desertul delicios din Ardeal de care nu te vei mai sătura. Cum se pregătește rapid și ușor faimosul lichiu cu prune
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Nimfomana de la Palat. Deși soțul încerca s-o satisfacă, apetitul Ducesei atinsese cote nebănuite și apela la ”ajutoare”
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie