Oraşul din România care serbează pe 10 aprilie doar 95 de ani de la Marea Unire. Cum se explică paradoxul Jimboliei

În 10 aprilie 2019, se împlinesc 95 de ani de când oraşul Jimbolia (din judeţul Timiş) a trecut sub administraţie românească.

După Primul Război Moindial, vreme de şase ani, din 1918 până în 1924, oraşul care purta numele Jombolj se afla în graniţele Regatului Sârbilor, Croaţilor şi Slovenilor (viitoarea Iugoslavia). La sfârşitul războiului pierdut de Imperiul Austro-Ungar, românii şi sârbii au dat o mare luptă diplomatică pentru Banat. 

La Conferinţa de Pace de la Paris, din 13 iunie 1919 s-a decis împărţirea Banatului între România şi viitoarea Iugoslavia (o mică fâşie cu câteva sate a revenit Ungariei), noua frontieră fiind stabilită oficial în 10 august 1920, prin Tratatul de la Serves.

Şi după această dată au continuat discuţiile între români şi sârbi, cu privire la trasarea graniţei. S-au purtat negocieri pentru multe localităţi de frontieră. 

În 1922, s-a stabilit un prim schimb între cele două state: România ceda localităţile Gaiul Mare, Krivabara şi Şurian, în timp de sârbii au cedat Beba Veche, Pusta Kerestur, Iam şi Ciorda.

În noiembrie 1923, la Belgrad avea să se semnaze un nou protocol româno-iugoslav de delimitare a frontierei comune. 

Astfel, în 10 aprilie 1924, România a cedat definitiv localităţile Pardany, Modoş (astăzi Jaša Tomić), iar sârbii cedează Jombolj – care, odată cu trecea sub administraţia românească, capătă numele Jimbolia. 
 

Tot în cadrul acestei înţelegeri, sârbii au recunoscut suveranitatea României asupra insulei Ada-Kaleh, iar România suveranitatea vecinilor asupra insulelor Plasievita şi Ogradina. 

“S-a căutat un conses între români şi sârbi, pentru că părerile celorlalte naţiuni din Banat nu au fost luate în seamă. Românii şi-ar fi dorit ei tot Banatul, sârbii la fel, spuneau că au dreptul la Banatul întreg. Au fost multe discuţii privind trasarea graniţelor între România şi Regatul Sârbilor, Croaţilor şi Slovenilor. Era dificil să rupi Banatul, care funcţiona ca o unitate economică unitară. Era şi calea ferată. Spre exemplu, linia Timişoara – Baziaş trecea la un moment dat prin anumite localităţi din Serbia, pe la Vârşeţ şi Biserica Albă, iar apoi revenea în România. Românii ar fi vrut şi Vârşeţul, au luptat ani de zile pentru el. Pentru trasarea graniţelor au intervenit şi francezii, nu a fost o operaţie simplă”, a declarat istoricul timişorean Ioan Szekenyes.
 

Biserica romano-catolică din Jimbolia 
 

Nemţii au fost ostili sârbilor

Populaţia germană din Jimbolia a reprezentat o mare problemă pentru autorităţile sârbe. Oamenii erau ostili regimului. La vizita unui prim-ministru sârb, oamenii l-au întâmpinat pe oficial cu o manifestaţie, timp în care au aruncat cu ouă în oficiali. Se pune că atunci s-ar fi luat decizia ca Jimbolia să fie “aruncată” României. Aşa se face că populaţia a primit cu bucurie unirea cu România – localnicii putând să-şi reia astfel şi contactele cu conaţionalii lor rămaşi în Banatul românesc. 

Un articol apărut în publicaţia „Nădejdea” din Timişoara, la 12 aprilie 1924 (aflat în colecţia Muzeului Presei “Sever Bocu”), arată starea de spirit a populaţiei (după trecerea Jimboliei la Regatul României).

„În ziua de 10 aprilie, la ora 1, oraşul Jimbolia a trecut sub stăpânire românească. Retragerea ultimelor elemente sârbeşti a fost primită cu un entuziasm nemărginit de către populaţia oraşului spoliată şi jefuită până şi de banii din casă, aşa încât la intrarea în oraş a autorităţilor române, bătrâni, tineri, femei şi copii plângeau de bucurie, în timp ce pe toate casele fâlfâia drapelul nostru naţional”.

Date importante pentru Jimbolia
 

Localitatea de la graniţa cu Serbia (aflat la 40 de kilometri distanţă de Timişoara) este atestată documentar în 1332 sub numele de Chumbul. În 1766, are loc o colonizare masivă cu populaţie germană, care întemeiază localităţile Hatzfeld şi Landestrau, cele două urmând să se contopească sun numele Hatzfeld. Numele de Hatzfeld provine de la primul ministru al împărătesei Maria Tereza, Hatzfeld Gleichen (1718-1793). În 1857 se dă în folosinţă prima cale ferată publică pentru mărfuri şi călători, care lega Timişoara de Jimbolia.

Gara din Jimbolia

În 1864 începe activitatea Fabricii de ţiglă şi de cărămidă Bohn, în 1870 se deschide Moara cu aburi, în 1872 ia fiinţă Asociaţia agricultorilor, în 1878 începe activitatea Fabrica de pălării Rudolf decker&Co, iar în 1887 apare primul ziar din localitate, Hatzfelder Zeitung (care apare până în 1941). Jimbolia este un centru industrial important în perioada interbelică. După 1948 se naţionalizează fabricile de ţiglă, de nasturi, de pălării, fabricile cele de încălţăminte, moara Prohaszka, tipitoria de cânepă şi farmaciile. Jimbolia găzduieşte şase muzee: Muzeul Presei „Sever Bocu”, singurul muzeu de presă, Muzeul Pompierilor, Muzeul Feroviar, Casa memorială a pictorului Stefan Jäger, Casa memorială a doctorului Karl Diel şi Muzeul “Petre Stoica”.

Statuia Sfântului Florian 
 

Şvabii din Jimbolia au emigrat în Germania
 

Până după primul Război Mondial, Jimbolia s-a numit Zsombolya, în maghiară, sau Hatzfeld, în germană. În 1900, din totalul populaţiei de 10.152 de locuitori ai oraşului, 82,7 la sută erau germani, 15,1 la sută maghiari şi 0,5 la sută români. Recensământul din 1930 arăta că din 10.873 de locuitori, 7.640 erau germani, 2.097 maghiari, 660 români şi 141 sârbi. În anii 60 a început plecarea şvabilor. Astăzi, din aproximativ 10.000 de locuitori, în oraşul de la graniţă mai trăiesc aproximativ doar 500 de etnici germani.