Oamenii de afaceri din vestul României s-au întâlnit la Timişoara pentru a învăţa fiecare din experienţa şi succesul celuilalt

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Discuţii pe teme de actualitate din domeniul economic, poveşti de succes din viaţa de afaceri, speakeri mai mult sau mai puţin inspiraţi şi apreciaţi de public. Sunt ingredientele unuia dintre cele mai importante evenimente din domeniul economic din zona de vest a României, Timişoara Business Days.

Organizatorii au reuşit să atragă la ediţia din acest an câteva sute de oameni de afaceri, dar şi studenţi la Expovest – Complex Senator, unde are loc Timişoara Business Days. În cadrul acesteia au loc două zile de discuţii intense între afacerişti, conferinţe pe teme diverse, toate pline de ceea ce sunt speech-urile motivaţionale, de poveşti de succes ale oamenilor de afaceri care s-au realizat în viaţă.

Prima zi conferinţele au fost moderate de Mihaela Tatu şi a lui Călin Iepure, temele abordate au fost „Inovaţie ca driver al creşterii economice, respectiv „Excelenţa ca şi factor esenţial de diferenţiere în vremuri turbulente”. Fiecare dintre speakeri, unii vorbitori de meserie, alţii oameni de afaceri care au avut un anumit succes în carieră şi au venit să împărtăşească din experienţa lor, a avut la dispoziţie opt minute pentru a atrage atenţia publicului. Unii, mare parte deja speakeri cunoscuţi, au fost „gustaţi” de sutele de participanţi, alţii au reuşit să ridice auditoriul în picioare doar pentru a-şi introduce telefoanele celulare în buzunar, în timp ce alţii au reuşit doar să-i trimită pe participanţi la cafea înainte de pauza regulamentară. Principalul invitat al zilei, dar şi al întregii suite de conferinţe, dirijorul şi trainerul Giorgio Fabbri, a fost vedeta cea mai apreciată.
„A fost o experienţă interesantă, cel puţin deocamdată. Dar mă aşteptam de la unii speakeri să fie mai inspiraţi, cred că fiecare dintre noi avem zile mai bune şi zile mai slabe. Ceva, ceva, tot înveţi, e bine că se desfăşoară, oamenii de afaceri mai au ocazia să discute, să mai pună la punct un eventual contract, situaţia e cam dificilă pentru noi toţi”, am aflat de la unul dintre participanţi.

Temele abordate au fost dintre cele mai diverse, de la marketing şi vânzări, până la Corporate Social Responsability sau tehnici de management. Partea a doua a zilei a fost dedicată discuţiilor purtate în cadrul unor conferinţe tematice, pe teme de resurse umane, respectiv educaţie. Giorgio Fabbri a avut, de asemenea, o discuţie într-un cadru mai restrâns cu cei care au fost dispuşi să achiziţioneze şi biletul care să le permită această discuţie.

Mai multe pentru tine:
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
O zodie își schimbă destinul la final de iarnă. După o perioadă apăsătoare, scapă de problemele grele și plânge de fericire. Norii se risipesc, iar speranța începe să prindă contur
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Diferența dintre mazărea congelată și cea la borcan. Care e mai sănătoasă
O vedetă de televiziune e desfigurată din cauza unei infecții provocate de implanturile mamare: „Aveam silicon chiar și în ganglionii limfatici. E groaznic să îmbătrânești 20 de ani peste noapte”