O timişoreancă de 22 de ani se numără printre maeştrii mondiali ai sculpturilor în ciocolată

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Frida Toth a muncit 25 de ore la lucrarea sa din ciocolată

Frida Toth a uimit juriul de la Cupa Culinară Mondială de la Luxemburg cu un vultur de aproximativ 30 de kilograme, sculptat în întregime din ciocolată.  Consursul a avut loc la finalul lunii noiembrie şi timişoreanca a fost singura ciocolatieră din ţară prezentă la concurs.

Timişoreanca a început, în urmă cu un an, să lucreze ca şi cofetar la o patiserie din Complexul Studenţesc din Timişoara. În urmă cu patru luni, după ce a câştigat Cupa Banatului, Frida Toth a fost remarcată de maestrul Silvian Miron, singurul ciocolatier din România, care a luat-o sub aripa lui.

CLICK PE IMAGINE PENTRU GALERIE FOTO CU PRIMA SCULPTURĂ A FRIDEI TOTH

Frida a fost aleasă să reprezinte ţara la Cupa Culinară Mondială, secţiunea juniori, datorită talentului de care a dat dovadă, cu toate că vulturul uriaş a fost a doua lucrare a ei. La competiţia mondială, cofetara a câştigat, alături de echipa ei, medalia de bronz. „Sunt la început şi când am mers la concurs nu ştiam cum se pregătesc alţii. Nu mă aşteptam să iau bronzul", a spus Frida.

CLICK PE IMAGINE PENTRU GALERIE FOTO CU PRIMA SCULPTURĂ A FRIDEI TOTH

Pentru a finaliza uriaşa sculptură cofetara a lucrat aproape două luni, câte cinci, şase ore zilnic. Munca a meritat pentru că acum tânăra face parte din elita cofetarilor. Mai mult, Frida nu vrea decât să înveţe mai multe lucruri noi care să o ajute să fie un ciocolatier mai bun.

Frida Toth are cea mai dulce meserie

Ciocolatiera din Banat se bate la Luxemburg cu cei mai tari cofetari din Europa

Citeşte mai multe despre performanţa tinerei de 22 de ani mâine în Adevărul.

Mai multe pentru tine:
Saveta Bogdan și-a stricat silueta în vacanța de peste Ocean. De ce s-a îngrășat și ce salarii au americanii: „Gata, trec la dietă”
Femeile care au înfruntat foamea, frica și moartea: adevărul despre cum a distrus Uniunea Sovietică Moldova anilor ’40
Un obiect unic pe teritoriul fostei provincii romane Dacia, descoperit la Turda
Soacră mare la 92 de ani! Actrița Joan Collins și-a condus unicul fiu la altar
CSM acuză politicul de atitudini inacceptabile la adresa sistemului judiciar. Mărul discordiei, modificarea statutului judecătorilor şi procurorilor
Octavian Ursulescu rupe tăcerea. Ce relație era, de fapt, între Alexandru Arșinel și Stela Popescu? Mulți îi credeau soț și soție: „Un cuplu sudat numai pe scenă”
Atac sângeros la un festival din Myanmar: cel puțin 24 de morți după ce armata a aruncat bombe dintr-o parapantă motorizată
Alimentul care nu trebuie să lipsească din farfuriile românilor. Dr. Virgiliu Stroescu îl recomandă în fiecare zi: „Ne curăță și ne vindecă tot organismul”
Eduard, un copil de 10 ani, crescut de bunici și abandonat de părinți, luptă pentru viață! A vomitat sânge și are nevoie de o operație urgentă la inimă. AJUTĂ ȘI TU!
Alexandre Grimaldi, fiul cel mare al Prințului Albert de Monaco, a impresionat la Monte Carlo alături de Eva Longoria
Trei zodii termină această săptămâna în forță. Norocul le surâde din plin, bunăstare și bogății pe bandă rulantă pentru acești native