O hoaţă din Timiş a furat bijuteriile din casa vecinului şi le-a vândut

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Bijuteriile din aur aveau valoarea de 4.500 de lei. Hoaţa era în bune relaţii cu vecinul, astfel că ştia unde sunt ascunse obiectele de valoare. Femeia a vândut o parte din bijuterii la o casă de amanet din Timişoara.

Furtul de bijuterii a avut loc în Gătaia, hoaţă fiind o localnică în vârstă de 33 de ani. Infractoarea a mers în vizită la locuinţa vecinului. Femeia a profit de faptul că a fost lăsată câteva minute singură în locuinţă, astfel că nu a ezitat să sustragă aurul dintr-un sertar al mobilei. Nu a fost greu să ascundă aurul în haine, mai ales că toate obiectele erau ţinute într-o pungă. În total, prejudiciul s-a ridicat la suma de 4.500 lei .

După ce a sustras bijuteriile, în zilele următoare, a vândut o parte din acestea la o casă de amanet din Timişoara. "În cauză, poliţiştii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat", a spus Emil Andrei, purtător de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Timiş.

Citeşte şi alte materiale scrise de jurnalistul Gerhald Ernst pe blogul acestuia!

Mai multe pentru tine:
Black Friday 2025 „Bla-Bla Black Shopping Weeks” la XXXLutz: transformă-ți casa de sărbători cu piese spectaculoase și reduceri de până la 50%
„M-a lovit atât de puternic”! Celebra vedetă face dezvăluiri cutremurătoare la 53 de ani
Black Friday 2025 pe Flip.ro: cele mai mari reduceri la iPhone – economii de până la 1.000 de lei și telefoane premium sub 1.000 €
Fashion Days Black Friday 2025 – ultimele ore de reduceri de până la 90%. Transformă-ți outfitul în cel mai spectaculos mod, cu opere de artă
VIDEO Informații înfiorătoare despre unul dintre cele mai scandaloase cazuri din istorie. Safari uman la 70.000 de lire sterline. Mai mulți bogați au ucis cu cruzime copii și femei, familii întregi. Cum s-au organizat excursiile de vânătoare umană
Chillmas Deals 2025 pe eMAG: Top televizoare cu cele mai mari reduceri, de până la 5.000 de lei și calitate premium pentru living și dormitor
Promoții de iarnă PetMax: Suplimente veterinare esențiale pentru câini și pisici cu reduceri de până la 69%
Tragedia care i-a marcat viața lui Horia Moculescu. A avut un fiu care a murit la 31 de ani. Mariana Moculescu, confesiuni dureroase: „Nu mai răspundea la telefon”
Black Friday la Flanco: Top oferte la soundbar-uri, sisteme audio și boxe portabile
Ce i-a provocat unei jurnaliste cancer intestinal la 44 de ani? Nu fuma, nu bea și avea o greutate normală
A murit Horia Moculescu! Mesajul cutremurător transmis de fiica celebrului compozitor: „Mă sufocă și mă strânge lumea, tată! Nu pot să respir. Nu știu să trăiesc.”