O femeie din Timişoara a împlinit 100 de ani
0Amalia Nacsa s-a născut în cartierul timişorean Ciarda Roşie, într-o iarnă la fel de geroasă, dar în urmă cu 100 de ani. Un trai zbuciumat, cu greutăţi şi bucurii sărbătorite prin muncă, acesta este bilanţul unei existenţe de un veac.
Amalia Nacsa, cunoscută în cartierul timişorean Ciarda Roşie drept „bunicuţa“, a împlinit 100 de ani dar este la fel de jovială ca acum o jumătate de veac. Urmaşii Amaliei, strânşi la un loc, ar putea umple cu succes mai multe camere: cinci copii, nouă nepoţi, 11 strănepoţi şi un stră-strănepot. Cu toate acestea, descendenţii sunt răsfiraţi prin lume, în Germania sau Ungaria, însă traiul Amaliei este la fel de liniştit. Înconjurată de trei animale cu pretenţii la mângâieri şi tandreţuri, respectiv un motan gras şi doi câini destul de scunzi, Amalia încă duce dorul găinilor pe care le creştea când era mai în putere.
Viaţa ca o cafea cu lapte
Deşi are 100 de ani, bătrâna se trezeşte în fiecare dimineaţă la ora 5.00 şi îşi începe ziua cu un sfert de ceaşcă de cafea la care adaugă mult lapte fiebinte. Întrebată cum a supravieţuit unui secol de greutăţi, Amalia are doar două explicaţii: munca şi credinţa în Dumnezeu. „Am muncit mult, foarte mult, şi m-am rugat mereu, am cerut iertare“, a explicat „bunicuţa“. În rest, secretele longevităţii înseamnă lipsa tutunului şi mese regulate, de trei ori pe zi, lipsite de carne de vită sau oaie. Războaiele, epidemiile sau crizele financiare, oricât de puternice ar fi fost, nu au putut s-o oprească pe Amalia din drumul ei.
Călită de muncă
Bătrâna nu aude foarte bine şi se deplasează foarte greu dintr-o parte în cealaltă a camerei. Cu toate acestea, îşi aminteşte foarte clar o viaţă plină de lupte. Cu zeci de ani în urmă, după ce soţul i s-a îmbolnăvit de epilepsie, Amalia s-a angajat în locul lui la fabrica de bere pentru a-l întreţine nu doar pe el, ci şi pe cei cinci copii ai lor. „Nu a fumat niciodată. Mereu s-a hrănit sănătos. A fost călită de muncă“, a adăugat Elisabeta, una dintre fiicele Amaliei.
Între timp, viaţa bătrânei continuă la fel de liniştită, cu lupte între căţei şi motanul Poli, cu amintiri despre anii în care în curtea casei stăteau caii soldaţilor ruşi şi, mai ales, despre prima gură de aer luată de Amalia într-o iarnă, în urmă cu un veac. ;