Numărul românilor care intră în ţară pe la vama Cenad s-a dublat

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Peste 4.000 de români au intrat pe la punctul de frontieră Cenad, în ultimele 24 de ore. Cetăţenii se întorc acasă pentru sărbătorile Pascale. Circulaţia se desfăşuară în condiţii bune.

Numărul lor este mai mare decât anul trecut având în vedere că Paştele este sărbătorit atât în ritul ortodox, cât şi în cel catolic. Vameşii au avut de controlat peste 1.000 de maşini pe toate cele patru benzi de intrare. „Am luat măsuri ca la nevoie să suplimentăm efectivul. Deocamdată se circulă bine, nu au fost probleme. Sunt valuri, în care vin câte 40-50 de maşini deodată, după poate să fie linişte”, a declarat Ciprian Gaic, purtătorul de cuvânt al Poliţiei de Frontieră.

Trafic intens şi la ieşirea din ţară

Cei mai mulţi români vin din Italia, Spania, Germania şi Franţa.  „Vom face Paşteşe alături de familia din zona Harghita. Stăm aproape două săptămâni, după care ne aşteaptă din nou munca. Din păcate nu reuşim să venim decât o dată pe an”, a spus David Bala, unul din cetăţenii români care trăiesc în Suedia.

Numărul celor care părăresc ţara pentru a petrecere Paştele în altă parte este şi el în creştere. În ultimele 24 de ore au trecut prin Cenad aproximativ 1.700 de cetăţeni.

Mai multe pentru tine:
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
VIDEO Informații înfiorătoare despre unul dintre cele mai scandaloase cazuri din istorie. Safari uman la 70.000 de lire sterline. Mai mulți bogați ar fi ucis cu cruzime copii și femei. Cum s-ar fi organizat excursiile de vânătoare umană
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Horoscop 18 februarie. Pentru Balanțe urmează o perioadă grea, Peștii ar putea avea parte de lecții dure dacă repetă greșeli din trecut
A ajuns de la o pensie de 850 € la venituri de 3.500 €. Metoda folosită de un pensionar de 77 de ani
Narcisistă, psihopată, machiavelică? ”Te-am vrăjit și ești al meu”? Tactica bizară, subliminală cu care Meghan l-ar manipula non-stop pe Harry