Ne despart câteva zile până la JazzTM 2018. Iată programul complet al concertelor de la Timişoara

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cea de-a şasea ediţie a festivalului JazzTM aduce, în premieră în România, nume importante din jazzul mondial, jam session-uri nocturne şi un proiect special creat cu ocazia evenimentului.

Mai sunt cinci zile până la startul celei de-a şasea ediţii JazzTM, care în acest an se va desfăşura în Piaţa Victoriei (concertele principale), Parcul Civic, Parcul Castelului, Strada Fără Nume, dar şi alte două spaţii speciale pentru jam session-uri: Aethernativ şi D’arc. 

Iată şi artiştii care vor concerta la Timişoara în perioada 29 iunie - 1 iulie 2018:

The Cinematic Orchestra, R+R=NOW (Robert Glasper, Terrace Martin, Christian Scott, Derrick Hodge, Justin Tyson, Taylor McFerrin), Gregory Porter, John Beasley presents Monk’estra, Kurt Rosenwinkel’s Caipi, Bachar Mar Khalife, Maisha, Bariş Demirel, The Jam Community, Sorin Zlat Trio, Krisper, B.A.U., Trompetre, Antal Gabor Trio, Tongue FU, Bega Blues Band, Voyager II, Murnau şi Armies.

Spoken Word este secţiunea specială a acestei ediţii, şi va avea loc în dimineţile de sâmbătă şi duminică pe Strada Fără Nume. Spoken word este o artă performativă bazată pe cuvinte, o artă orală care se concentrează asupra esteticii, a intonării şi a inflexiunii vocii. Aceasta include orice fel de poezie recitată cu voce tare, inclusiv hip-hop, poezie de jazz, slam, recitări poetice tradiţionale, comedie şi monologuri. 

Organizatorii au stabilit şi programul pentru JazzTM 2018: 

Vineri 29 Iunie

Piaţa Victoriei
 

20:00 Trompetre

21:00 Maisha

22:30 The Cinematic Orchestra

Nocturnal Jams

0:00 Armies / Aethernativ

0:00 Paperjam / D’arc

Sâmbătă 30 Iunie

Strada Fără Nume

10:30 Tongue Fu / Vanessa Kisuule / Zia Ahmed / Dizraeli / Amy Léon

Parcul Civic

17:00 Murnau

18:30 B.A.U

Parcul Castelului

17:00 Bega Blues Band

18:30 John Beasley presents MONK’estra

Piaţa Victoriei 

20:00 Krisper

21:00 Kurt Rosenwinkel’s CAIPI

22:30 R+R=NOW (Robert Glasper, Terrace Martin, Christian Scott aTunde Adjuah, Derrick Hodge, Taylor McFerrin, Justin Tyson)

Nocturnal Jams

0:00 Murnau / Aethernativ

0:00 The Jam Community / D’arc

Duminică 1 Iulie

Strada Fără Nume

10:30 Tongue Fu / Vanessa Kisuule / Zia Ahmed / Dizraeli / Amy Léon

Parcul Civic

17:00 Voyager II

18:30 Baris Demirel

Parcul Castelului 

17:00 Antal Gabor Trio

18:30 Sorin Zlat Trio

Piaţa Victoriei

20:00 The Jam Community

21:00 Bachar Mar Khalife

22:30 Gregory Porter
 

Accesul la JazzTM este gratuit. 

La cele cinic ediţii de până acum, JazzTM a adus la Timişoara nume precum Richard Bona, Kurt Elling, David Murray şi Macy Gray, Terri Lyne Carrington / Lizz Wright, Al Jarreau, The Cat Empire, Anoushka Shankar,  Dianne Reeves, Liv Warfield w/ Prince’s NPG Hornz, The Ruff Pack, Marcus Miller, DeeDee Bridgewater, Dhafer Youssef, Imany, Jacob Collier, BadBadNotGood, The Chick Corea Elektric Band, Miles Mosley x The West Coast Get Down, Christian Scott aTunde Adjuah şi Monty Alexander, o parte dintre aceştia în premieră în România.  

Mai multe pentru tine:
Horoscop luni, 27 octombrie. Leii au de învățat o lecție importantă, Balanțele iau o decizie radicală
Nu i-a citit niciodată fiicei „Cenușăreasa”, iar acum a interzis complet internetul în casă!
Peste 400.000 de păsări sacrificate din cauza focarelor de gripă aviară, în Germania
Mesajele Vasilicăi Enache, avocata decedată în explozia din Rahova, analizate de criminalist: „În acel bloc era o bombă cu ceas”
Unul dintre bărbații morți în Munții Făgăraș era polițist și avea 35 de ani. Un supraviețuitor a povestit cum a reușit să se salveze
Câți ani de închisoare riscă Artanu, pentru agresiune sexuală?! Îndemnul avocatei Dalina Terzi pentru victimă: „Fetelor le e rușine, cedează psihic”
Radu Mazăre, viață de lux în Madagascar. Cum arată resortul fostului primar al Constanței. Bungalow-uri generoase, cu vedere spre Oceanul Indian
Ce tranzacții suspecte a descoperit Libra Bank în conturile AUR. Ce plăți s-au făcut către patronul Realitatea PLUS, unde Simion și Georgescu sunt lăudați excesiv
Mama măsura XS, fiicele cu siluete... lumești. Regina Letizia, superbă, dar îngrijorător de slabă la Premiile Prințesa de Asturia
Dotarea Armatei Roșii la 22 iunie 1941, în conformitate cu amintirile mareșalului G. K. Jukov
Artistul internațional care nu și-a mai văzut de trei ani copilul diagnosticat cu autism, născut din relația cu o româncă. Dezvăluiri uluitoare despre ultima lor întâlnire! „Copilul striga la ușă disperat: Tati, tati!”