"Munţomanii" timişoreni aduc medalii din lăcaşul zeilor eleni

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Alergătoarea timişoreană Gianina Tănase a ocupat locul trei la feminin în cadrul Maratonul Olimp, competiţie de maraton montan la care au participat aproape 600 de sportivi, desfăşurată sub legendarul munte al Greciei.

Gianina şi Alin Tănase au reprezentat clubul Alternative Timişoara la Olympus Marathon, competiţie care se desfăşoară în fiecare an în Grecia şi care are punctul de sosire chiar sub vârful Olimp. La maratonul montan (diferenţă de nivel 3170 de metri) au participat 547 de sportivi, atât la masculin cât şi la feminin, din 23 de ţări.

Gianina Tănase a reuşit o performanţă remarcabilă, terminând cursa pe locul trei la feminin, unde a fost depăşit doar de franţuzoaica Lisel Dissler şi de Natalia Papounidou, reprezentanta ţării gazdă. „A fost al naibii de greu, şi acum sunt ruptă de oboseală. Din Timişoara am fost eu şi Alin, dar am fost 18 români în total, din Bucureşti, Cluj, Oradea, din câte ştiu eu”, a declarat Gianina la revenirea acasă. Alin Tănase a ocupat locul 30 la masculin.

Invitaţii din străinătate

Cei doi „munţomani” timişoreni se pregătesc pentru alte competiţii de profil. Maraton 7.500 se desfăşoară în munţii Bucegi, la jumătatea lunii iulie, iar acolo cei doi timişoreni au un blazon de apărat, fiind câştigătorii la categoria mixt în ediţia trecută, la egalitate cu familia Fodor, de asemenea timişoreni. Urmează în luna septembrie UltraMaraton Făgăraş, iar în octombrie Maraton Piatra Craiului.

„Am primit acum, cât am fost în Grecia pentru Olympus Marathon, o invitaţie pentru a participa în luna august la un maraton în Pirinei. Ne vom gândi dacă mergem sau nu, pentru că este cam departe, noi încercăm să ne limităm la competiţii care nu ne ocupă, ca timp, mai mult de un week-end. Altfel, acel maraton pică la fix, pentru că în luna august nu avem nicio competiţie aici în ţară”, a spus Gianina Tănase.

Mai multe pentru tine:
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Motivul pentru care e bine să pui un bănuț în bradul de Crăciun. Tradiția păstrată din generație în generație
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV
Cât de des ar trebui să faci sex, de fapt. Ce „omoară” intimitatea în dormitor
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Detaliul regal folosit de Meghan pentru cea mai recentă felicitare de Crăciun. Cu cine a dorit să semene micuța Lilibet
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie