Motivul pentru care pacienţii vindecaţi de COVID-19 vor fi rechemaţi la spital. Explicaţiile doctorului Musta

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Medicul Virgil Musta a declarat că pacienţii vindecaţi de COVID, în special cei care au avut o formă mai severă a bolii, trebuie monitorizaţi FOTO Arhivă

Pacienţii cu COVID-19 vindecaţi la Spitalul de Boli Infecţioase „Victor Babeş” din Timişoara, în special cei care au dezvoltat o formă mai severă a bolii, vor fi rechemaţi la spital pentru analize şi monitorizarea plămânilor. Acest lucru se va întâmpla după trei luni de la externare, medicii dorind să verifice modul în care plămânii au fost afectaţi de boală.

„Am hotărât, împreună cu colegii noştri de la pneumoftiziologie ca pe pacienţii care au prezentat imagini patologice în timpul infecţiei cu COVID şi care au prezentat insuficienţă respiratorie, să îi rechemăm, probabil peste trei luni, când dacă lucrurile se vor aşeza, vom redeschide spitalizarea de zi şi avem posibilitatea să le facem CT (n.r. computer tomograf) pulomonar şi să îi evaluăm din punct de vedere pulmonar”, a explicat medicul Virgil Musta.

Doctorul timişorean a arătat şi motivele pentru care e nevoie de monitorizarea pacienţilor. „În literatură se arată că pacienţii care au avut forme severe ale infecţiei rămân cu o boală cronică de plămâni, cu o fibroză care în timp poate să avanseze. Atunci, aceste modificări pulmonare trebuie ţinute sub control, se ia un tratament. Persoanele care au capacitatea pulmonară scăzută vor fi introduse într-un program de recuperare pulmonară tocmai ca să fie sub control şi consecinţele acestei patologii. Avem date de la colegi (n.r. din afara ţării) care au evaluat la un anumit timp pacienţi şi au constatat că s-au menţinut modificări la nivelul plămânului şi acesta a fost motivul pentru care ne-am gândit să verificăm şi noi. Datele nu sunt cu un trecut foarte mare pentru că infecţia este nouă. Alte ţări şi-au pus deja această problemă că pacienţii dezvoltă modificări cronice la nivelul plămânului”, a declarat medicul Virgil Musta.

Mai multe pentru tine:
Pensii mai mari de la 1 iulie 2026. E vorba de românii care au lucrat în această țară din Europa
Prințul William răbufnește: ”Mi-am pierdut calmul”. N-a mai rezistat și a mărturisit la Premiile BAFTA
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
AUDIO. Înregistrare șocantă cu Ion Duvac, membru în Colegiul Psihologilor. Îi cere pacientei să facă o poză cu vaginul: „Ia dă-ți tu voie să vedem ce-i cu păsărica ta”
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model