Misterul cafenelei de fiţe de la Bastion

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În acest weekend, într-o construcţie istorică a fost deschis un nou local de lux. Localul aparţine lui Dorin Epure, „tatăl” afacerilor cu fiţe din oraş, care mai are în Bastion şi o discotecă.

Zece milioane de euro s-au investit în Bastionul din Timişoara pentru a deveni unul din cele mai importante obiective turistice din oraş.


„Aici o să fie o scenă în aer liber, unde vor avea loc spectacole artistice şi culturale”, anunţau autorităţile judeţene la începerea lucrărilor, arătând spre curtea în care utilajele răscoleau pământul. O curte care să „geamă” de turişti, de preferabil străini, şi un peisaj cultural plin de viaţă, au rămas însă doar un vis după terminarea lucrărilor din Bastion. Preţurile enorme şi condiţiile stricte i-au înlăturat pe mulţi patroni care aveau intenţia să intre în Bastion, astfel că spaţiul a rămas aproape pustiu.


După o primă licitaţie prin care s-au atribuit doar câteva spaţii, Consiliul Judeţean a organizat în urmă cu o lună o nouă licitaţie la care nu s-a prezentat nimeni. Lipsa principalelor atracţii, dublată de managementul defectuos din Bastion (multe plante sunt uscate, spaţiile verzi neîntreţinute), au pus capac şi au lăsat unul din cele mai frumoase locuri din Timişoara într-o paragină de lux. Bastionul a prins viaţă în weekend, când a fost inaugurată cea mai nouă terasă de fiţe din oraş, Cafe de Paris. „Lumea bună” a oraşului s-a adunat la evenimentul de deschidere. Noul local este amplasat în mijlocul Bastionului şi aparţine omului de afaceri Dorin Epure. Cafeneaua nu este altceva decât fosta Cafe de Paris. Evacuată odată cu începerea lucrărilor, cafeneaua a primit dreptul de funcţionare după finalizarea lucrărilor.


Spaţiul în care trebuia să fie cafeneaua era altul. „Unde am avut eu e altă destinaţie acum şi atunci am primit aici”, a spus Dorin Epure, fără a oferi alte detalii despre schimb sau despre preţul chiriei. „Întreabă-i pe cei de la Consiliul Judeţean”, a spus afaceristul. Preşedintele Consiliului Judeţean, Constantin Ostaficiuc, a refuzat însă să facă orice fel de comentariu: „Sunt în concediu. La revedere”.


Chirii de mii de euro


Una din cauzele pentru care firmele sunt alungate din Bastion este preţul chiriei. În urma primei licitaţii de aici s-a stabilit că în corpul C vor funcţiona, pe 241 de metri pătraţi, un Art Cafe şi un centru de expoziţii temporare. Câştigătoare a fost declarată firma Metropolitan 2.000, care şi-a adjudecat spaţiul la o chirie de 73 de lei pe metru pătrat lunar, rezultând o chirie de peste 4.000 de euro lunar. De asemenea, cu ocazia primei licitaţii a fost închiriat şi un spaţiu pentru florărie, 53 de metri pătraţi fiind închiriaţi la preţul de 1.000 de euro lunar.

Unde am avut eu e altă destinaţie acum şi am primit aici.
Dorin Epure, patron

Mai multe pentru tine:
Ce spun psihologii despre oamenii care păstrează pungile, borcanele goale, hârtia de ambalaj „pentru orice eventualitate”
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Ce spune despre România un vlogger american ce a fost arestat în Rusia: Nu există nimic similar!
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
În timp ce Katy Perry e îndrăgostită lulea de Justin Trudeau, Orlando Bloom nu mai acceptă să aibă orice iubită
Presupusul iubit al Rodicăi Stănoiu dezvăluie, în sfârșit, adevărul despre relația lor. Marius Calotă spune cine moștenește averea de milioane de euro VIDEO
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Horoscop 19-25 decembrie. Taurii sunt puși în fața unei decizii, risc de pierderi pentru Săgetători