Mircea Baniciu a cântat în piața de vechituri din Timișoara. De aici își lua haine pe vremuri. „Eram îmbrăcați ca afară“ FOTO VIDEO

0
Publicat:

ROD Festival a revenit în Piața Mehala din Timișoara. După o expoziție foto și prezentarea unui spectacol de teatru cu „Auăleau“, a fost rândul unui concert. Și nu nu orice concert, ci unul susținut de îndrăgitul Mircea Baniciu.

Concert cu Mircea Baniciu în piața Ocska din Timișoara FOTO Ștefan Both

A fost surpriză mare pentru cei care au trecut, sâmbătă, 14 octombrie 2023, prin piața de vechituri Mehala din Timișoara.

Printre tarabele cu marfă, cei de la caravana Rod au încropit o mică scenă, iar echipamentul de sunet, boxele, microfoanele, chiar și instrumentele au fost amplasate ca niște bunuri de vânzare.

Nimeni nu știa ce urmează să se întâmple, pentru că evenimentul nu a fost mediatizat nicăieri. Trebuia să fie o surpriză pentru cei din piață, care au aflat cu doar câteva minute înaite de concert cine avea să cânte: nimeni altul decât o legendă a muzicii românești: timișoreanul Mircea Baniciu, alături de colegii său de trupă Vlady Cnejevici și Teo Boar. 

La început mi s-a părut ciudat că am fost invitați să cântăm aici, dar iată că experiența a fost interesantă. Iată că s-a adunat multă lume, dacă mai cântăm veneau și mai mulți. Aici e interesant să vii, să trărgui, cumva se simte pulsul acesta de comerț, care e foarte interesant și atractiv”, a declarat Mircea Baniciu.

Mircea Baniciu are amintiri multe cu piața de vechituri din Timișoara. Pe vremuri de aici se îmbrăca, de aici își cumpăra blugi sau discuri.

Veneam aici să iau anticoncepționale pentru nevastă-mea. Nu toată marfa pe care o găseai aici era de calitatea I-a, dar în orice caz aveam haine, aveam blugi, aveam adidași, aveam discuri, aveam o mulțime de lucruri pe care ni le doream și nu le găseam în comerț. Chiar erau occidentale. Când ne vedeau cei de la București, spuneau că venim din occident, arătam altfel decât ei. Veneau sârbii cu marfă din Italia. Eram îmbrăcați ca afară. Începând de la chiloți, până la ciorapi, de la ciorapi până la încălțări, blugi, veste, hai care nu se găseau în magazinele socialiste niciodată. Bineînțeles, și discurile, multă lume și-a cumpărat muzica de aici, din Ocska”, a mai spus Baniciu.

A fost ultimul eveniment din cadrul festivalului Rod din anul Capitalei Culturale a Europei, care a pus pe hartă un nou spațiu de evenimente: Ocska din Mehala.

Piața Mehala sau Ocska, cum îi zicem noi, este templul culturii și artei din Timișoara. Este una dintre cele mai interesante locații ale Capitalei Cultrale Europene și noi venim constant aici, o dată pe lună, cu expoziții foto, teatru, muzică, iar o să ne întoarcem cu o expoziție foto, și din punctul meu de vedere nu există un loc mai bun pentru evenimente de natura asta. Noi sunt aceia care fac evenimente la periferie, sunt foarte mulți colegi de-ai noștri care fac evenimente în centru, dar sper ca în timp să fim tot mai mulți care facem ceva și pentru oamenii care nu au posibilități. Sau unii dintre ei nu sunt obișnuiți să meargă la expoziții, teatru, filme. Asta a fost ideea din spatele Caravanei Rod”, a declarat regizorul Florin Iepan.

Mai multe pentru tine:
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Cum pregătește Elwira Petre prăjitura tiramisu pentru copii. Cu ce înlocuiește cafeaua din desert
Cum a devenit Andrew Mountbatten Windsor „obsedat de femei”. Sindromul dezlănțuit al rezervei râzgâiate
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Kate Middleton, mesaj emoționant despre lupta cu cancerul: „Sunt momente de frică și oboseală”. Ce le-a transmis celor diagnosticați cu această boală
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima