Minor depistat cu substanţe psihoactive. Mama ştia că se droghează

0
Publicat:

Un minor de 16 ani a fost depistat de poliţiştii locali din Timişoara cu substanţe interzise asupra sa, iar mama lui a declarat că cunoaşte acest aspect, dar nu ştie cum să-l determine pe fiu să renunţe la consumul de droguri.

Polițiștii locali au găsit la adolescent substanțe psihoactive

Tânărul a fost văzut de poliţiştii locali aflaţi în patrulare marţi, în jurul prânzului, când au observat, la intersecţia a două străzi din municipiu, că băiatul a devenit agitat la vederea autospecialei de poliţie locală.

"Tânărul a devenit agitat, la vederea autospecialei de poliţie locală, încercând să ascundă ceva la spate. Acesta a fost identificat, stabilindu-se că are 16 ani şi este din Timişoara. Băiatul încerca să ascundă la spate o ţigaretă confecţionată artizanal cu substanţe susceptibile a avea proprietăţi psihoactive. Tânărul a dat detalii astfel încât poliţiştii locali au luat legătura cu mama sa, care a declarat că ştie despre fiul său că este consumator, dar nu ştie ce să-i facă pentru a-l determina să nu mai consume", a declarat, miercuri, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Locale Timişoara, Daniela Seracin.

Mai multe pentru tine:
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
O zodie își schimbă destinul la final de iarnă. După o perioadă apăsătoare, scapă de problemele grele și plânge de fericire. Norii se risipesc, iar speranța începe să prindă contur
Diferența dintre mazărea congelată și cea la borcan. Care e mai sănătoasă
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
O vedetă de televiziune e desfigurată din cauza unei infecții provocate de implanturile mamare: „Aveam silicon chiar și în ganglionii limfatici. E groaznic să îmbătrânești 20 de ani peste noapte”
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online