Mijlocașul orădean Cătălin Chiș a semnat cu Poli Timișoara

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Cătălin Chiș a semnat pe cinci ani cu Poli

Fotbalistul are un contract pe cinci ani cu gruparea bănățeană, însă, la vară, Poli poate să renunțe la serviciile jucătorului dacă acesta nu va corespunde. Chiș va purta tricoul cu numărul 25.

Poli Timișoara a mai făcut un transfer. Alb-violeții au obținut semnătura orădeanului Cătălin Chiș, care a evoluat ultima dată la FC Bihor. Fotbalistul a fost adus să întărească banda dreaptă, una care a rămas descoperită pentru antrenorul Vali Velcea, care a fost nevoit să improvizeze în mai multe rânduri în acest campionat. Chiș a avut o ofertă de la o echipa din Liga I însă a ales să semneze cu Poli, pentru a ajuta echipa timișoreană să promoveze.

"Sunt fericit că am semnat cu Poli. Este un pas înainte în cariera mea. Vreau să pun umărul la promovarea echipei, iar dacă la anul o să fiu păstrat, să ajut Poli să ajungă acolo unde a mai fost. Voi da tot ce am mai bun pentru a demonstra că am valoare de Poli. În acest sezon am jucat un singur meci oficial, chiar împotriva celor de la Poli, în prima etapă. Am fost dorit de o echipă de primă ligă, dar am dorit să vin la Timișoara", a declarat Cătălin Chiș.

Cătălin Chiș are 24 de ani, a fost crescut de Liberty Oradea, iar apoi a jucat pentru FC Bihor, după preluarea echipei de către Marius Vizer. A fost unul din cei mai valoroși jucători de la echipa orădeană, contribuind la promovarea echipei sale în prima ligă. El a fost remarcat anul trecut, la meciul FC Bihor - Gaz Metan Craiova (încheiat cu scorul de 4-2), când a marcat trei goluri.

Mai multe pentru tine:
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
De câtă carne ai nevoie pentru 100 de sarmale. Secretul gospodinelor pentru o mâncare delicioasă
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
O vedetă de televiziune e desfigurată din cauza unei infecții provocate de implanturile mamare: „Aveam silicon chiar și în ganglionii limfatici. E groaznic să îmbătrânești 20 de ani peste noapte”
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Horoscop săptămâna 20-26 februarie. Patru zodii au noroc pe toate planurile, iar un nativ primește vești mari la locul de muncă
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!